Medicii trag un semnal de alarmă. Număr în creştere al celor care se prezintă la spital cu intoxicaţii cu ciuperci

62489082
Shutterstock

Medicii de la Spitalul judeţean Târgovişte trag un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului de persoane care se prezintă la urgenţe cu intoxicaţii accidentale cu ciuperci, se arată într-un comunicat al spitalului, remis duminică AGERPRES.

"În cursul zilelor de 6-7 octombrie s-au prezentat nu mai puţin de 15 cazuri cu intoxicaţie acută cu ciuperci otrăvitoare, în 8 octombrie s-au înregistrat 5 cazuri, în 9 octombrie 2 cazuri, iar în 11 octombrie 5 cazuri, incidenţa prezentărilor din această cauză fiind într-o continuă creştere în ultimele două săptămâni, simptomatologia fiind polimorfă, de la forme uşoare până la unele forme grave la care s-a impus spitalizare", se precizează în comunicatul Spitalului Judeţean Târgovişte.

Conform sursei citate, ciupercile necomestibile se pot confunda uşor cu cele comestibile, de aceea se impune o mare atenţie în culegerea lor, întrucât ciupercile necomestibile conţin toxine ce pot fi fatale organismului.

Medicii atrag atenţia că prin ingerarea ciupercilor otrăvitoare pot să apară tulburări digestive (vărsături, scaune diareice, deshidratare), tulburări cardiovasculare (bradicardie, hipotensiune arterială, colaps cardiovascular), neurologice (stare confuzională, delir, convulsii, comă) în unele cazuri putând surveni decesul.

"Toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet. De asemenea, îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. Efectele apărute în organism depind de caracteristicile toxinei, de cantitatea ingerată, de momentul recoltării (sunt ciuperci tinere care prezintă toxicitate mai mare decât cele bătrâne), modul de preparare termic, de particularităţile consumatorilor (afecţiuni somatice asociate, teren alergic). Se recomandă consumul de ciuperci achiziţionate din locuri avizate şi evitarea consumului de ciuperci crude", mai informează Spitalul Judeţean Târgovişte.

În cazul în care o persoană prezintă unul sau mai multe simptome (diaree, vărsături, greaţă, ameţeli, tulburări de vedere) se impune prezentarea de urgenţă la spital. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte mai spun că simptomele apar în primele 12 ore de la consum, iar starea se poate altera rapid, cu consecinţe grave, tulburări digestive severe, cu deshidratare, afectarea ficatului, afectarea rinichilor, tulburări neurologice sau chiar deces.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62432903
Un individ băut din Sibiu a intrat cu mașina în două autospeciale de poliţie în timp ce era urmărit

Un poliţist a fost rănit duminică dimineaţă, în urma unui accident produs în timpul urmăririi unui autoturism, două autospeciale de poliţie fiind avariate, informează IPJ Sibiu.

62490078
Premieră în România: În acest weekend au loc mai multe meciuri profesioniste de polo călare lângă București

Pasionații de căi au șansa - în premieră pentru România - să urmărească un meci profesionist de polo călare.

62490079
Razie a polițiștilor în județul Ilfov, sâmbătă noaptea. Câți șoferi au rămas pietoni după ce au fost prinși cu nereguli

13 șoferi au rămas pietoni, sâmbătă-noapte, în urma controalelor făcute de polițiști pe străzile din județul Ilfov. Unii dintre ei au călcat prea tare pedala de accelerație, în timp ce alții s-au urcat la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.