Pățania unor ucraineni care au trecut graniţa prin Munţii Maramureşului. Sunt ajutaţi de salvamontişti şi poliţişti

62465728

Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului urmează a fi recuperaţi de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră.

Unul dintre cei trei cetăţeni ucraineni a coborât din munte, iar salvatorii au ajuns la ceilalţi doi şi le acordă sprijin medical pentru că au hipotermie şi degerături, a informat, miercuri seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.

"Salvatorii montani au ajuns adineauri la ucraineni. Unul din cei trei a reuşit să coboare, fiind acum în custodia autorităţilor. Ceilalţi doi sunt sus în munte, iar unul dintre ei are degerături la membrele inferioare şi superioare, amândoi fiind în hipotermie fapt care îi obligă pe salvatorii montani aflaţi în misiune să încerce să ajungă la o stână părăsită la câteva sute de metri mai jos, unde vor aprinde un foc pentru ca cei doi ucraineni rămaşi în munte să se încălzească. În funcţie de evoluţia stării de sănătate a ucrainenilor, salvatorii montani vor rămâne cu ei la stână peste noapte sau vor încerca să îi coboare la baza muntelui", a spus reprezentantul Salvamont Maramureş.

Potrivit acestuia, cei trei ucraineni sunt în munte de câteva zile, iar stratul de zăpadă în zonă este de 40 centimetri, iar temperatura peste noapte este de minus 10 grade Celsius.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Recomandări

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.