Pățania unor turiști străini care au vizitat Clisura Dunării din greșeală. „Sunt uimită de cât de frumoasă este această țară”

×
Codul embed a fost copiat

Aproape 150 de turiști din Statele Unite, Canada, ori Noua Zeelandă au descoperit Clisura Dunării din... greșeală. Nava de croazieră cu care au plecat din Bulgaria s-a defectat și a poposit în portul Orșova.

Ca niște gazde bune, cei din zonă i-au primit cu pâine, sare și palincă. Oamenii s-au declarat fermecați de zonă.

După primirea tradițională în portul Orșova, cei aproape 150 de turiști străini, în mare parte americani, s-au bucurat de frumusețile locului. Nu a contat că au ajuns la noi, după ce nava lor de croazieră a avut o problemă tehnică.

Turist american: „Mă bucur de istoria locurilor, de peisaje, râul e frumos. E pentru prima dată când sunt în această parte a lumii și apreciez ospitalitatea oamenilor.”

Turistă din UK: „E foarte frumos, sunt uimită de cât de frumoasă este această țară. Sunt din Regatul Unit, știu o grămadă de români care trăiesc acolo, dar nu aveam nicio idee despre această țară uimitoare.”

Turistă canadiană: „Suntem din Canada, bună! Prima dată aici, ne vom întoarce, cu siguranță.”

Oaspeții au avut parte de plimbări pe Dunăre, au mers la Drobeta Turnu Severin și la câteva mănăstiri din zonă, unde și-au făcut fotografii.

Turistă: „Apoi am mers la statuia din vârful dealului și am avut o vedere spectaculoasă asupra Dunării, e foarte frumos.”

Citește și
rachete polonia
Polonia a cumpărat din SUA rachete în valoare de 677 de milioane de euro. Când vor fi livrate

Nicu Telteu, administrator ambarcațiuni croazieră: „I-am dus în croazieră în Cazanele Dunării, unde au avut posibilitatea să vadă obiectivele din zona noastră, inclusiv chipul lui Decebal.”

Vara aceasta, alte șapte ambarcațiuni vor aduce peste o mie de turiști străini în portul din Orșova, spun autoritățile locale.

Cine ar trebui să fie noul selecționer al naționalei de fotbal?

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Cât costă o croazieră pe Sena cu mai puțin de 10 zile înainte de startul Jocurilor Olimpice. Marea problemă de la Paris
Cât costă o croazieră pe Sena cu mai puțin de 10 zile înainte de startul Jocurilor Olimpice. Marea problemă de la Paris

Mai sunt 9 zile până când la Paris vor începe Jocurile Olimpice de vară. Iar fluviul Sena, care străbate capitala Franței, va juca un rol important.

Polonia a cumpărat din SUA rachete în valoare de 677 de milioane de euro. Când vor fi livrate
Polonia a cumpărat din SUA rachete în valoare de 677 de milioane de euro. Când vor fi livrate

Polonia anunţă luni că a cumpărat din Statele Unite rachete de croazieră - în valoare de 677 de milioane de euro - în vederea creşterii capacităţilor poloneze de apărare împotriva unei ameninţări din partea Rusiei, relatează AFP.

Rusia ar putea lovi în 90 de minute o țară anume din Europa, cu rachete Satan și „invizibile”. Nu există măsuri de apărare
Rusia ar putea lovi în 90 de minute o țară anume din Europa, cu rachete Satan și „invizibile”. Nu există măsuri de apărare

Rusia ar putea bombarda Marea Britanie cu aceleași rachete de croazieră care lovesc Ucraina - și nu există nicio modalitate de a le doborî, a avertizat un fost general de rang înalt.

Tragedie pe Dunăre, la Budapesta. Doi oameni au murit şi cinci au dispărut în urma coliziunii unor ambarcaţiuni
Tragedie pe Dunăre, la Budapesta. Doi oameni au murit şi cinci au dispărut în urma coliziunii unor ambarcaţiuni

Două persoane au murit, iar alte cinci au fost date dispărute, după o presupusă coliziune care a implicat o mică barcă cu motor şi o navă de croazieră pe fluviul Dunărea, la nord de Budapesta.  

Reacțiile unor turiști străini când au coborât de pe o navă de croazieră în Tulcea. „Suntem surprinși”
Reacțiile unor turiști străini când au coborât de pe o navă de croazieră în Tulcea. „Suntem surprinși”

Prima navă de croazieră cu turiști străini din acest an a sosit, marți, la Tulcea. 177 de austrieci, elvețieni și americani au pornit, timp de opt zile, într-o călătorie pe Dunăre.

Recomandări
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”
Planul „bine gândit” al SUA pentru viitorul Venezuelei. Cele trei etape fixate pentru ca țara „să nu alunece în haos”

Ministerul de Externe chinez a acuzat Statele Unite de încălcare serioasă a dreptului internațional, după ce a confiscat două petroliere legate de Venezuela.

Jumătate din România este sub zăpadă. Val de accidente din cauza vremii. Drumurile curățate se înzăpezesc la loc
Jumătate din România este sub zăpadă. Val de accidente din cauza vremii. Drumurile curățate se înzăpezesc la loc

Jumătate de țară este sub un strat semnificativ de zăpadă. În multe zone, drumurile sunt curățate inutil, pentru că viscolul aduce zăpada la loc.

Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile
Ministerul Justiției a început procedura de selecție a Procurorului General și a șefilor DNA și DIICOT. Care sunt criteriile

Procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, precum șeful DNA și PÎCCJ, a început la Ministerul Justiției. Propunerile de numire vor ajunge la președintele Nicușor Dan.