OMV Petrom şi Lukoil au ieftinit carburantul, cu numai o zi înaintea întrării în vigoare a embargoului impus de UE

banzina si motorina la pompa
Shutterstock

Liderul pieţei de distribuţie carburanţi, OMV Petrom, a ieftinit surprinzător sâmbătă.

Ieftinirea are loc cu numai o zi înaintea intrării în vigoare a embargoului impus de UE importului de produse petroliere ruseşti, motorina cu 5 bani/l, după ce în zilele precedente scăzuse preţul benzinei cu un ban/l, iar cel al motorinei, cu 2 bani/l. Şi Lukoil a redus sâmbătă preţul combustibilului diesel cu 3 bani/l, relevă date analizate de Profit.ro.

În ultimele 10 zile, motorina s-a ieftinit cu 12 bani/l, iar benzina cu 4 bani/l în staţiile OMV şi Petrom, după ce în cele 2 săptămâni premergătoare se scumpiseră cu 24, respectiv 29 bani/l, notează News.ro.

În urma ieftinirilor de sâmbătă, preţul motorinei standard din staţiile Petrom, de 7,57-7,60 lei/l, este cu 2 bani mai redus decât cel din staţiile Lukoil concurente.

De asemenea, motorina standard comercializată în staţiile premium OMV la un preţ de 7,65-7,70 lei/l este cu 6 bani mai ieftină decât în staţiile concurente ale MOL şi Rompetrol, care vor efectua, probabil, la rândul lor ieftiniri în orele următoare, comentează Profit.ro.

Citește și
coada, taxe, impozite
Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați

Preţul benzinei a rămas sâmbătă neschimbat.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Stadionul din Bacău: teatrul mort din centrul orașului! Cum mai arată „sufletul” fotbalului băcăuan
Citește și...
Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați
Ce coeficienți de reducere au fost eliminați din legea impozitelor. De ce proprietarii de clădiri vechi sunt cei mai afectați

Noile prevederi intrate în vigoare anul acesta în privinţa stabilirii cuantumului impozitelor pe clădiri elimină coeficienţi de reducere care aveau impact direct asupra bazei de impozitare.

Fermierii europeni se tem de concurența neloială din Mercosur. Ce și cât va importa Europa după semnarea acordului
Fermierii europeni se tem de concurența neloială din Mercosur. Ce și cât va importa Europa după semnarea acordului

Fermierii europeni protestează față de concurența neloială generată de importurile din Mercosur. Comisia Europeană dă asigurări că cantitățile de produse alimentare vor fi limitate și reglementate strict.

Accesul românilor pe Polymarket a fost interzis de Oficiul Jocurilor de Noroc. Mesajul care apare când intri pe site
Accesul românilor pe Polymarket a fost interzis de Oficiul Jocurilor de Noroc. Mesajul care apare când intri pe site

Accesul utilizatorilor din România la site-ul Polymarket a fost restricționat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), după ce operatorul a fost introdus pe „lista neagră” a platformelor neautorizate.

Recomandări
Analiză: Cum ar putea arăta, de fapt, prăbușirea regimului din Iran. Liderii Republicii islamice se simt mai „încolțiți”
Analiză: Cum ar putea arăta, de fapt, prăbușirea regimului din Iran. Liderii Republicii islamice se simt mai „încolțiți”

Experți citați de Newsweek susțin că Washingtonul ar putea căuta o schimbare de lider în Iran fără a urmări prăbușirea întregului regim, ceea ce ar permite un acord cu SUA și menținerea stabilității interne.

Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026
Explicația Guvernului pentru majorarea taxelor și impozitelor locale. Impact bugetar de 3,7 miliarde lei în 2026

Guvernul a transmis o serie de clarificări privind decizia de majorare a impozitelor și taxelor pe proprietate – clădiri, terenuri și autovehicule.