Olguţa Vasilescu: Nu există aşa ceva, să facem o nouă rectificare bugetară

61978741

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi seară, că Guvernul nu va face o nouă propunere de rectificare bugetară, întrucât au fost programate plăţi "necesare şi urgente"

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România TV, că preşedintele Klaus Iohannis a recunoscut că Guvernul are bani de salarii şi pensii, dar că problema ar fi bugetul SRI, despre care a spus că este mai mare decât al altor ministere, precum cel al Energiei sau cel pentru Mediul de Afaceri.

Ea a mai spus că Guvernul nu putea să prevadă inundaţiile din primăvară, pentru care a fost nevoie de bani, iar acum este necesară suplimentarea fondurilor pentru a se plăti despăgubiri pentru cei afectaţi de pesta porcină africană.

Întrebată dacă se va face o nouă propunere de rectificare bugetară, Vasilescu a afirmat: "Nu există aşa ceva, să facem o nouă rectificare bugetară, nu există, pentru că am programat toate aceste plăţi care sunt necesare şi urgente. Facem acum o nouă rectificare?

Ne trimite acasă ca pe şcolari, duceţi-vă şi refaceţi-vă temele şi veniţi la mine şi lăsaţi-mi banii de la serviciile secrete şi de la Administraţia Prezidenţială în pace? Nu înţelege că nu e şeful Guvernului, are alte atribuţii, iar acel aviz e consultativ. Foarte bine, nu s-au înţeles în CSAT, ieşea aviz negativ şi mâine puteam să facem rectificarea bugetară".

Citește și
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Ministrul Muncii a spus că se aşteaptă ca juriştii să se pronunţe pentru a vedea care este ieşirea din acest "impas".

"Aşteptăm ca juriştii să se pronunţe (...) noi nu putem să renunţăm la ceea ce ne-am propus să facem în această rectificare bugetară. Este o decizie pe care o vor lua juriştii, ştiu că la ora actuală se discută ca să vedem cum ieşim din acest impas", a spus Vasilescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu s-a putut obţine consens în CSAT pentru emiterea avizului necesar rectificării bugetare şi, prin urmare, întrucât consideră că este necesară rectificarea bugetară, a suspendat şedinţa Consiliului, pentru a da timp Guvernului să elaboreze un nou proiect.

Preşedintele a explicat, într-o declaraţie de presă la Cotroceni, că, având în vedere faptul că este vorba despre o rectificare pozitivă, este inexplicabilă tăierea bugetelor instituţiilor din domeniul securităţii naţionale.

Klaus Iohannis a precizat că şefii respectivelor instituţii au precizat că, în aceste condiţii, nu pot fi îndeplinite obiectivele stabilite tot de CSAT.

Prin urmare, nu s-a putut obţine consensul necesar avizului CSAT, a anunţat preşedintele, precizând că, în aceste condiţii, a decis suspendarea şedinţei, pentru ca Guvernul să elaboreze un nou proiect de rectificare şi să reia discuţiile cu instituţiile vizate.

Şeful statului a subliniat că nu este admisibil să fie pusă în dificultate securitatea României, în condiţiile în care rectificarea este una puternic pozitivă şi nu există niciun fel de motivaţie pentru tăieri bugetare într-o zonă atât de sensibilă cum este cea a securităţii naţionale, potrivit News.ro.

”România este o ţară sigură, românii sunt bine apăraţi, dar aceste lucruri nu vin de la sine, aceste lucruri le avem pentru că avem instituţii, avem servicii performante, care garantează românilor această securitate, ea nu trebuie şi nu poate fi diminuată pentru nişte considerente de politică măruntă”, a afirmat Klaus Iohannis.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.

Traian Băsescu: Liderul PSD își sabotează propriul premier. ”Grindeanu dă din gură, Bolojan aduce bani în țară”
Traian Băsescu: Liderul PSD își sabotează propriul premier. ”Grindeanu dă din gură, Bolojan aduce bani în țară”

Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că ”nu este posibil” ca PSD să ameninţe cu ruperea Coaliţiei sau cu demiterea premierului în timp ce Ilie Bolojan se află la Bruxelles pentru a negocia ca România să piardă cât mai puţini bani din PNRR. 

Consiliul General al Capitalei, blocat după ce consilierii PSD ar fi intrat în „grevă”. Ciucu denunță „circul politic”
Consiliul General al Capitalei, blocat după ce consilierii PSD ar fi intrat în „grevă”. Ciucu denunță „circul politic”

Blocaj la Primăria Capitalei. Pentru a doua oară în această săptămână, ședința de consiliu nu s-a putut desfășura din lipsă de cvorum. Grupurile PSD, AUR și PUSL au lipsit. 

Recomandări
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”

La dosarul care a stat la baza deciziei CCR referitoare la pensiile magistraților a fost atașată și o opinie concurentă, semnată de trei judecători care au votat pentru constituționalitate.

Fără buget, cu tăieri la investiții și taxe mai mari, România a trecut pe excedent bugetar
Fără buget, cu tăieri la investiții și taxe mai mari, România a trecut pe excedent bugetar

Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent de 850 de milioane de lei, respectiv 0,04% din PIB, faţă de deficitul de 11,01 miliarde de lei, respectiv 0,58% din PIB aferent lunii ianuarie 2025.

Momentul în care o dronă de luptă rusească a fost doborâtă de ucraineni în Dunăre. La ce distanță de România a căzut
Momentul în care o dronă de luptă rusească a fost doborâtă de ucraineni în Dunăre. La ce distanță de România a căzut

Pe teritoriul României au ajuns din nou drone, în județul Tulcea, după atacurile rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. În mai puțin de 48 de ore au fost emise șase mesaje RO-Alert pentru locuitorii din zonă.