O fetiță de nici două luni este în stare gravă la ATI, cu Covid. Sora ei geamănă este negativă, dar izolată

×
Codul embed a fost copiat

O fetiță care nu a împlinit încă două luni, diagnosticată cu COVID se află în stare gravă, în secția ATI a Spitalulului de Copii Sfânta Maria din Iași. Sora ei geamănă are un test negativ, dar a fost izolată în aceeași unitate medicală și va fi retestată.

Fetițele sunt născute prematur și cântaresc doar 2 kilograme și jumătate.

Miercuri, în România s-au înregistrat 6779 de cazuri noi de COVID.

Cele două fetițe gemene sunt din județul Suceava. Au apucat să stea acasă doar 4 zile, după care mama lor a observat că nu au poftă de mâncare și sunt somnolente. Copilele au fost internate la Spitalul din Fălticeni, dar 24 de ore mai târziu s-a decis transferul lor la Iași, pentru că cea diagnosticată cu Covid se simțea tot mai rău.

Acum, fetițele sunt internate la terapie intensivă. Cea cu test pozitiv respiră cu ajutorul măștii de oxigen.

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

În acest moment în Spitalul Clinic pentru Copii Sf Maria din Iaşi sunt internați 12 copii cu COVID19. Pentru că îmbolnăvirile s-au triplat în ultimele zile, conducerea spitalului a mărit capacitatea zonei ATI de la 5 la 25 paturi. Medicii spun că jumătate din pacienţii pozitivi încă nu au împlinit un an.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.