O familie este cercetată penal pentru o plimbare ilegală cu mașina. Ce au descoperit polițiștii din Iași

62472364
Politia de Frontiera Romana

Un bărbat și o femeie, ambii cetăţeni români, sunt cercetați penal după ce soțul a fost prins conducând, deşi nu avea acest drept, iar soția pentru că i-a încredințat autoturismul, deși știa că nu are dreptul de a conduce.

„În data de 02 august a.c., în jurul orei 20.50, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tomești au oprit în trafic, pe raza localității de frontieră Țuțora, un cetățean român în vârstă de 50 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în România. Pe bancheta din spate a autoturismului, se afla soția acestuia, cetățean român, în vârstă de 48 de ani, proprietara de drept a mașinii”, a precizat Poliția de Frontieră într-un comunicat.

Oamenii legii au efectuat verificări suplimentare în bazele de date, în urma cărora s-a constatat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, precum și încredințarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care se știe că nu posedă permis de conducere, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Recomandări

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.