Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O fabrică de mobilă din Eforie Sud a fost cuprinsă de flăcări. Hala a fost distrusă complet

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un incendiu puternic a mistuit miercuri seară o fabrică de mobilă din Eforie Sud.

Flăcările s-au extins foarte repede, din cauza recipientelor cu lacuri, vopseluri și adezivi, iar hala a fost distrusă aproape în totalitate. Toate obiectele de mobilier s-au facut scrum. Pentru că incendiul a izbucnit după orele de program, hala era goală, așa că nu au fost victime.

Alerta s-a dat miercuri seară, în jurul orei 19.00, cand pompierii au fost chemați să stingă incendiul care cuprinsese fabrica din Eforie sud. Încăperea cu o suprafata de 200 de metri era plină cu materiale lemnoase și substanțe inflamabile. „La fața locului au fost alocate 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare, o autoscară, o autospecială de transport victime multiple și un SMURD B”, a declarat ISU Dobrogea.

În mai puțin de jumătate de oră flăcările au cuprins hala unde erau în lucru mai multe piese de mobilier. Militarii s-au luptat mai bine de o oră cu flacarile. Norocul a făcut ca programul muncitorilor să fie scurt în aceasta perioadă, așa că nu era nimeni în interiorul fabricii.

„Nu avem victime, cauza probabilă este în curs de stabilire”, a mai declarat ISU Dobrogea.

Citește și
lumânare
Cel puţin trei persoane au murit într-un incendiu pornit de la o lumânare într-o secţie de COVID-19 din Ucraina

O comisie de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Constanta va stabili în urmatoarele zile cauza exacta a incendiului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult