O copilă a fost abordată de un bărbat care a încercat să o convingă să-l însoțească, în Satu Mare. Ce a pățit individul

Politie

Un bărbat de 41 de ani din Satu Mare a fost prins după ce a acostat o fată de 10 ani pe stradă, el fiind ulterior internat într-o secţie de Psihiatrie.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a anunţat, vineri, că poliţiştii din Satu Mare au fost sesizaţi, joi la prânz, de către un bărbat, de 42 de ani, despre faptul că pe strada Martirilor Deportaţi din municipiul Satu Mare un bărbat ar fi acostat o fată de 10 ani.

”În baza semnalmentelor oferite de apelant, poliţiştii de ordine publică au identificat la scurt timp persoana reclamată pe o altă stradă, din municipiul Satu Mare, stabilind că aceasta are 41 de ani şi este din Satu Mare. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanţă, fiind ulterior internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Satu Mare”, a transmis IPJ.

De asemenea, fata de 10 ani a fost audiată de poliţişti în prezenţa mamei sale, relatând că bărbatul ar fi încercat să o convingă, folosind inclusiv forţa, să-l însoţească într-o direcţie indicată de el, însă copila a refuzat şi a solicitat ajutor trecătorilor.

Cercetările în cauză continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor incidentului.

Citește și
Paul Stanescu
Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD
Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
GALERIE FOTO Superba Niina Petrokina a cucerit al doilea său titlu european la patinaj artistic
Citește și...
Pădurile seculare din România, printre ultimele ecosisteme virgine din Europa. Cât de importantă este biodiversitatea
Pădurile seculare din România, printre ultimele ecosisteme virgine din Europa. Cât de importantă este biodiversitatea

Pădurile seculare din România, cunoscute și sub numele de păduri virgine sau cvasivirgine, sunt o comoară naturală unică și prețioasă.

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD
Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD.

Recomandări
Performanță istorică. Dacia a câștigat legendarul Raliu Dakar
Performanță istorică. Dacia a câștigat legendarul Raliu Dakar

Pilotul Dacia, Nasser Al Attiyah (Qatar), a câştigat, sâmbătă, al şaselea său Raliu Dakar, la finalul celei de-a 13-a şi ultimei etape a acestei curse legendare, care se desfăşoară din 2020 în Arabia Saudită.

Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius
Gerul a pus stăpânire pe România. Orașul în care s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius

Gerul a pus stăpânire pe mare parte din România, în special pe zona Moldovei. La Miercurea Ciuc, sâmbătă dimineață au fost și minus 21 de grade Celsius, iar la Botoșani, termometrele s-au oprit la minus 17 grade.  

Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România
Șase indivizi au fost arestați în Lituania pentru incendierea unei fabrici militare. Suspecții au legături cu România

Autoritățile din Lituania au anunțat că Serviciul de Informații al Rusiei a coordonat un grup de 6 indivizi care ar fi pus la cale incendierea unei fabrici de echipamente militare.