Nouă situaţie jenantă pentru Jandarmeria Română. Carmen Dan, contrazisă de Parchetul Militar București

×
Codul embed a fost copiat

Jandarmeria Română se confruntă cu o nouă situaţie jenantă după ce purtătorul sau de cuvânt a susţinut în repetate rânduri ca intervenţia brutală a forţelor de ordine de la mitingul diasporei ar fi fost supravegheată de un procuror militar.

Informaţia a fost întărită chiar marți şi de Ministrul de Interne Carmen Dan, însă şeful Parchetului Militar Bucureşti o contrazice categoric şi susţine că aşa ceva ar fi în afara legii.

Intervenţia brutală a jandarmeriei din Piaţa Victoriei este anchetată de procurorii militari. Lovirea unor oameni care nu opuneau rezistenţă, folosirea excesivă a sprayurilor iritant lacrimogene, spargerea violentă a mitingului, toate sunt în atenţia anchetatorilor.

Cei cercetaţi şi-au susţinut legalitatea acţiunii spunând că un procuror militar a supravegheat totul.

Carmen Dan: ''Nu mi-am depășit în niciun fel competențele legale, iar Jandarmeria și-a coordonat intervenția în piață sub supravegherea unui procuror militar care a fost în piață."

Citește și
masini in trafic, masini, bucuresti, trafic
Unde sunt trecute norma de poluare și capacitatea cilindrică în cartea de identitate a vehiculului. Explicațiile RAR

Nu este adevărat, spune şeful procurorilor militari din Capitală.

Colonel Ionel Corbu, prim procuror la Parchetul Militar București: "Vă asigur că nu. De la Parchetul Militar Bucureşti nu a fost niciun procuror care să facă parte din centrul mobil de comandă."

Cum acuzaţia de minciună este gravă, jandarmeria a încercat să justifice declaraţia ministrului de interne Carmen Dan şi a precizat că procurorul Bogdan Pîrlog, locotenent colonel în cadrul parchetului militar Bucureşti ”s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piața Victoriei fiind prezent în intervalul orar 17.00-04.00 atât în punctul de comandă înaintat cât și în zona dispozitivelor alături de reprezentanții Jandarmeriei, Poliției și autorităților publice centrale și locale.”

Adică, a fost un procuror însă nu ca să supravegheze acţiunile violente ale jandarmilor, ci ca să îi cerceteze pentru modul în care au folosit forţa. Surse judiciare spun că procurorul Pîrlog a fost martor nevăzut al intervenţiei pentru o bună bucată de vreme, până să fie recunoscut de jandarmi.

De altfel, legea nu le permite procurorilor militari să intervină în lanţul decizional al unei instituţii militare în astfel de situaţii, aşa cum se întâmplă acum 15 ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Unde sunt trecute norma de poluare și capacitatea cilindrică în cartea de identitate a vehiculului. Explicațiile RAR
Unde sunt trecute norma de poluare și capacitatea cilindrică în cartea de identitate a vehiculului. Explicațiile RAR

Registrul Auto Român explică modul în care pot fi identificate norma de poluare și capacitatea cilindrică ale unui vehicul, informații esențiale care se regăsesc în Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV).

Un bărbat din Craiova, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. A fost prins, la miezul nopții, în curtea iubitei
Un bărbat din Craiova, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție. A fost prins, la miezul nopții, în curtea iubitei

Un bărbat de 48 de ani, din Craiova, a fost reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a intrat în curtea fostei iubite, pe care a amenințat-o.

Accident șocant pe centura Timișoarei. Un șofer de 31 de ani a murit pe loc, după impactul cu un camion. Drumul era înzăpezit
Accident șocant pe centura Timișoarei. Un șofer de 31 de ani a murit pe loc, după impactul cu un camion. Drumul era înzăpezit

Un accident șocant s-a produs marți dimineaţă, pe centura care ocoleşte Timişoara. Un tânăr şofer a murit instantaneu, după ce maşina pe care o conducea a ajuns pe contrasens şi s-a ciocnit violent de un camion.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.