Moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu în Alba Iulia, prilej de rugăciune pentru sute de oameni. „Să fie pace”

×
Codul embed a fost copiat

Sute de oameni s-au rugat vineri, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, la Moaștele sfântului Constantin Brâncoveanu.

Racla a fost adusă pentru prima oară în Transilvania, cu ocazia sărbătorii Sfinților Mărturisitori ardeleni.

Credincioșii au așteptat răbdători la rând, ca să se închine în fața moaștelor. Mulți au adus cu ei haine, pe care le-au atins de raclă. Și s-au rugat pentru sănătate și pace.

Ne rugăm pentru sănătate, pentru pace, pentru liniște, pentru toate”

Să aducă Dumnezeu pace pentru că cred că se amplifică lucrurile, văd eu. Așa am simțit ca să mijlocească sfântul pentru noi, să ne ajute Dumnezeu în tot ce avem noi nevoie."

Citește și
parascheva
Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Unii dintre credincioși și-au așteptat rândul și 18 ore

Ne închinăm la moaște, ne întărim în credință, ne întărim ortodoxia noastră, ne rugăm să fie liniște și pace, mai ales în aceste zile grele care așa este în toată lumea"

Am venit cu mare emoție la acest mare sfânt și aș vrea să avem și noi tăria de credință pe care a avut-o dânsul"

Pentru întărirea credinței ortodoxe, cu gânduri de apărare a poporului român, și e nevoie de multă pace și de credință puternică" – sunt câteva dintre gândurile și mesajele credincioșilor.

Racla Sfântului Constantin Brâncoveanu a fost adusă pentru prima oară în Transilvania, din București, cu ocazia sărbătorii Sfinților Mărturisitori Ardeleni.

Iar credincioșii se pot ruga la moaște până luni dimineață.

Oliviu Botoi, Arhiepiscopia de Alba Iulia: „Sfântul Constantin Brâncoveanu a susținut misiunea ortodoxă pe pământul Transilvaniei în ultima decadă în veacul al XVII-lea, atunci când românii ortodocși transilvăneni trăiau într-un regim asupritor. Aici la Alba Iulia, în anul 1699 a fost tipărită o carte de predici deosebit de importantă, dar și Bucoavna, ce poate fi socotită primul abecedar în limba română din spațiul Transilvaniei.”

Constantin Brâncoveanu a fost Domn al Țării Românești la sfârșitul secolul XVII, și a fost sanctificat de Biserica Ortodoxă la începutul anilor 1990.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Pelerinii înflăcărați își vor petrece sfârșitul de an în circuite turistice pe la biserici. Vor ajunge și în Grecia
Pelerinii înflăcărați își vor petrece sfârșitul de an în circuite turistice pe la biserici. Vor ajunge și în Grecia

De la Iași la București, apoi în Hunedoara și mai departe în insulele grecești.  Așa sună programul, evident încărcat, al unor pelerini înflăcărați care-și petrec sfârșitul de an în circuite turistice pe la bisericile care păstrează moaște de sfinți.  

Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Unii dintre credincioși și-au așteptat rândul și 18 ore
Pelerinaj la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Unii dintre credincioși și-au așteptat rândul și 18 ore

Este zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. De hramul Sfintei Parascheva, 100.000 de pelerine au fost la Iași. Coada până la racla cu sfintele moaște s-a întins pe 5 kilometri. Unii dintre credincioși și-au așteptat rândul și 18 ore.

„Ne punem la coadă, stăm acolo cât ne ține Sfânta”. Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit un circuit turistic. Cât costă
„Ne punem la coadă, stăm acolo cât ne ține Sfânta”. Pelerinajul la Sfânta Parascheva a devenit un circuit turistic. Cât costă

Mai sunt câteva zile pâna când va fi scoasă racla cu Sfintele Moaște ale Cuvioasei Parascheva, iar la Iași au apărut deja primii pelerini.  

A furat din cutia milei, moaște din capele și bani de lumânări. Tânăr de 25 de ani, acuzat că a jefuit mai multe biserici
A furat din cutia milei, moaște din capele și bani de lumânări. Tânăr de 25 de ani, acuzat că a jefuit mai multe biserici

Un tânăr de 25 de ani este acuzat că a luat bani din cutia milei, că a furat moaște din capele și bani de lumânări. 

A început pelerinajul de Sfântul Dumitru. Mii de oameni au urcat dealul Patriarhiei și s-au închinat la moaște
A început pelerinajul de Sfântul Dumitru. Mii de oameni au urcat dealul Patriarhiei și s-au închinat la moaște

Mii de oameni au urcat dealul Patriarhiei și s-au închinat la moaștele Sfântului Dumitru. Este cel mai mare pelerinaj religios organizat în București.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde
Alertă în județul Teleorman. O navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde

Autorităţile din Teleorman au anunțat că au constatat o creştere a indicatorilor de amoniu în Dunăre, după ce o navă care transporta peste 1.100 de tone de fertilizator a început să se scufunde în zona Portului Zimnicea.