Mister privind accidentul cu 2 morți și 8 răniți, din Suceava. Șoferul microbuzului nu știe ce s-a întâmplat

×
Codul embed a fost copiat

Doi bărbați au murit luni dimineață, în urma unui grav accident produs într-o comună din Suceava, pe DN 2. Opt persoane au ajuns la spital. Se aflau într-un microbuz și două mașini, care s-au izbit.

Accidentul în care au fost implicate trei autovehicule a avut loc în apropierea unei intersecții din comuna Bălcăuți. Potrivit anchetatorilor, un șofer de 28 de ani din Bacău, care conducea un microbuz cu cetățeni ucraineni, a pierdut controlul volanului și s-a ciocnit violent de o mașină care circula pe contrasens și la volanul căreia se afla un bărbat de 78 de ani din Suceava.

Imediat, în cele două autoturisme avariate a intrat a treia mașină, condusă de un bărbat de 63 de ani din Rădăuți. Impactul a fost atât de violent, încât bărbații din județul Suceava nu au mai putut fi salvați.

Numeroase echipaje de la ISU Suceava și de la Serviciul de Ambulanță au fost mobilizate în zonă. Ceilalți opt răniți au ajuns la spitalele din Rădăuți și Suceava, în stare stabilă.

Surse din anchetă spun că momentan cercetarea se derulează cu dificultate întrucât accidentul s-a produs în câmp, fără camere de supraveghere în zonă și fără martori.

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Ipotezele luate în calcul sunt o posibilă eroare umană a șoferului din Bacău, care fie ar fi adormit la volan, fie ar fi încercat să depășească neregulamentar. Polițiștii au discutat deja cu el însă omul susține că nu-și amintește nimic.

Bărbatul transporta 7 ucraineni, 5 femei și 2 copii, spre vama Siret.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.