Mii de români au rostit „Hristos a Înviat!” în inima Valenciei, cu dor de țară. „Să nu uităm că ne-am creat din iubire”

×
Codul embed a fost copiat

Chiar dacă sunt departe de casă, au rămas aproape de credință. Românii din Valencia au rostit împreună: „Hristos a Înviat!” cu sufletul plin de emoție și dor.

Pentru mulți dintre ei, slujba din Spania a fost puntea de legătură cu cei dragi care au rămas în țară.

În Torrent, o localitate din vecinătatea Valenciei, unde este și una dintre cele mai mari comunități de români, oamenii au primit lumina sfântă pe un teren de sport. Sutele de credincioși, adunați la miezul nopții, nu au avut loc în mica biserică de-acolo. Așa că preotul a cerut "cu împrumut" curtea unității de învățământ.

De altfel, situația s-a repetat în multe alte zone, unde oamenii nu au încăput în lăcașurile mici de cult.
Soluții s-au găsit, însă.

Doamnă: „În Alcasa, acolo e Plaza de Toro un teren ca să zic așa unde încap sute de persoane.”

Citește și
bancomat
Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo

Indiferent de locul de unde au sărbătorit Învierea, semnificația rămâne aceeași. O spune clar și acest copil.

Copil: „Lumina asta ne-o imaginăm că o avem și în inimioară. Să nu uităm că ne-am creat din iubire.”

Mama copilului: „Dumnezeu e pretudindeni. Dumnezeu este în inimile noastre și asta face slujba de Înviere. Ne aduce aminte cine suntem cu adevărat.”

Potrivit datelor oficiale, aproape 100.000 de români locuiesc în provincia Valencia.

Băiat: „De 23 ani. Am venit cu părintii și n-am mai plecat.”

Chiar și departe de țară, cu toții au simțit bucuria acestei sfinte nopți ca acasă – cu lumină, speranță și credință împărtășită.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo
Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo

Polițiștii din Botoșani caută persoana care a uitat 15.000 de lei la un bancomat, anunță IPJ.

Atenţionare de călătorie emisă de MAE. Precipitaţii abundente, furtuni şi vânt puternic, în Italia
Atenţionare de călătorie emisă de MAE. Precipitaţii abundente, furtuni şi vânt puternic, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, mai exact pentru Regiunea Sicilia, unde sunt aşteptate, luni şi marţi, precipitaţii abundente, furtuni şi vânt puternic, fiind emis cod roşu.

Un milion de români contribuie la Pilonul 3 de pensii facultative. Activele au ajuns la 7,4 miliarde lei
Un milion de români contribuie la Pilonul 3 de pensii facultative. Activele au ajuns la 7,4 miliarde lei

Cele zece fonduri de pensii private facultative (Pilonul 3) au înregistrat în 2025 un randament record de 19,6%, gestionând active de 7,4 miliarde lei, în creștere cu 33% față de 2024, potrivit APAPR.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.