Microbuz cu 12 copii, implicat într-un accident cu alte două mașini, pe un drum din Neamț

62523002
Shutterstock

Un microbuz în care se aflau 12 copii şi două autoturisme au fost implicate, sâmbătă, într-un accident rutier, pe DN2 E85, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

La faţa locului au intervenit echipaje de pompieri, cadre medicale de la ambulanţă şi poliţişti rutieri.

"În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane şi un microbuz în care se aflau conducătorul auto şi 12 copii. La sosirea forţelor de intervenţie, toate persoanele erau autoevacuate. Nicio persoană din microbuz nu a necesitat îngrijiri medicale. O femeie de 51 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, a necesitat îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Victima a fost preluată de echipajul SMURD şi a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește și
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin

Un incendiu a izbucnit la un autoturism, la ieşire din Reşiţa spre Caransebeş, în judeţul Caraş- Severin. În maşină se aflau doi adulţi şi un minor care au reuşit să se autoevacueze.

Primele rețineri în ancheta drogurilor din cazul crimei de la Cenei. Ce au descoperit polițiștii și procurorii DIICOT
Primele rețineri în ancheta drogurilor din cazul crimei de la Cenei. Ce au descoperit polițiștii și procurorii DIICOT

Patru persoane au fost reținute joi seară, după audieri la DIICOT Timișoara, în dosarul drogurilor legat de crima de la Cenei, în care un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi.

Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a produs, joi, în judeţul Vrancea.

Recomandări
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe

Chiar dacă numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut, dezvoltatorii lansează noi proiecte rezidențiale. 

Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor

Sălile de jocuri de noroc ar putea dispărea din unele orașe din țară. Mai multe primării au anunțat, în ultimele zile, că vor propune în consiliile locale interzicerea acestor activități.

Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație
Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație

Compania aeriană națională TAROM intră în cursa relansării. Pregătește o aplicație pentru călători și parteneriate cu alți operatori pentru rute atractive. În plus, compania speră că va putea reduce costurile după ce va primi în vară două aeronave noi.