Mesajul ministrului demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, la 4 ani de la Colectiv

62056264
Agerpres

Ministrul demis al Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis miercuri un mesaj cu prilejul împlinirii a 4 ani de la tragedia de la Colectiv.

A afirmat că lucrurile s-au schimbat în sistem, poate nu atât de repede şi de mult cum s-ar dori, dar s-au făcut paşi importanţi.

„Un pas în învăţarea acestei lecţii dureroase este să analizăm cu atenţie cum am acţionat atunci, ce am făcut până acum, unde ne aflăm şi ce trebuie să mai facem pentru a răspunde cât mai prompt unor astfel de situaţii şi provocări. Lucrurile s-au schimbat, poate nu atât de repede şi de mult cum ne-am dori cu toţii. S-au făcut paşi importanţi pe care putem să-i demonstrăm, există. Inclusiv procesul de îngrijire s-a îmbunătăţit calitativ, pentru că medicii şi personalul medical au fost la specializări în străinătate şi încă mai merg. În România, există în acest moment 23 de paturi pentru tratamentul marilor arşi. Modificăm legislaţia astfel încât să reducem şi să optimizăm timpii de transfer în străinătate al persoanelor cu arsuri grave pentru care nu se găseşte loc în unităţile sanitare din ţară. Am mai învăţat că trebuie să cerem ajutor când este nevoie şi am făcut-o în cazul crizei imunoglobulinelor, pentru că nicio ţară nu poate să acorde îngrijiri medicale prin forţe proprii pentru atât de mulţi pacienţi. Am învăţat că trebuie să recunoaştem că în spitale există infecţii nosocomiale pe care nu trebuie să le mai ascundem'', a spus Pintea.

Potrivit ministrului, "imaginile Colectiv nu trebuie şterse din minte", ci trebuie să devină "un catalizator" pentru acţiunile viitoare, transmite Agerpres.

„Astăzi se împlinesc 4 ani de la una dintre cele mai negre zile din istoria recentă a României. Gândurile noastre se îndreaptă către zecile de tineri pentru care timpul s-a oprit, către familiile rămase în urmă, dar şi către cei care au avut şi încă au nevoie de ajutorul nostru. Este un moment greu pe care îl trăim împreună, umăr la umăr, stat şi societate, pentru că această tragedie reprezintă o lecţie dureroasă din care trebuie să învăţăm cu toţii. Suntem datori celor care nu mai sunt între noi, suntem datori celor care au rămas. Rănile lor sunt şi ale noastre, ale întregii societăţi", a arătat aceasta.

Citește și
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

Ea a dat asigurări că va continua să fie un susţinător al colaborării şi dialogului, în folosul tuturor pacienţilor, indiferent de afecţiunea de care suferă.

"Chiar dacă peste câteva zile mandatul meu se încheie, voi rămâne în sistemul sanitar şi voi continua să fiu un susţinător al colaborării şi dialogului, în folosul tuturor pacienţilor, indiferent de afecţiunea de care suferă", a mai spus Pintea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate
Două mase de aer se vor ciocni deasupra României. ANM anunță ger și ninsori. Zonele afectate

O masă de aer cald provenită dinspre sud se va ciocni cu aerul polar-arctic peste România. În același timp, un ciclon va aduce vânt puternic, ninsori și ger în mai multe zone din Europa.

Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme
Povestea tulburătoare a băiatului de 12 ani care a condus peste 200 de kilometri, cu poliția pe urme

Un copil de 12 ani a condus peste 200 de kilometri maşina unchiului său, doar ca să-şi vadă tatăl, de care mama se separase.

Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Recomandări

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.