Mesajele politicienilor de 24 ianuarie. Ciucă: Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române

Nicolae Ciuca
Inquam Photos / George Calin

S-au împlinit 164 de ani de la Mica Unire, iar politicienii au transmis mai multe mesaje cu cu ocazia sărbătoririi zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române.  

Ziua Unirii Principatelor Române a fost un eveniment major din istoria ţării noastre, reprezentând primul pas făcut spre înfăptuirea statului naţional unitar român. La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor.

Klaus Iohannis: România a dovedit mereu că este un stat puternic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România a dovedit mereu că este un stat puternic, mai ales atunci când clasa politică, instituţiile publice şi cetăţenii au acţionat împreună, punând pe primul loc binele comun.

”În urmă cu 164 de ani, aspiraţiile românilor de a trăi în acelaşi stat şi sub un singur drapel erau cu un pas mai aproape de realitate, prin Unirea celor două Principate, Moldova şi Ţara Românească.

Dorinţa puternică de unire a românilor, manifestată în mod limpede şi răspicat în cadrul Revoluţiei paşoptiste, nu a rămas un simplu ideal, ci a devenit realitate prin efortul neostenit şi dedicarea elitelor vremii de a găsi soluţiile politice potrivite. Marcarea acestei sărbători la Mormântul Ostaşului Necunoscut reprezintă o aducere-aminte a jertfelor pe care înaintaşii noştri le-au făcut pentru independenţă, unitate şi suveranitate. Istoria ţării noastre s-a construit prin angajamentul şi sacrificiile unor întregi generaţii, cărora le datorăm preţuirea noastră, pentru că au luptat şi au înfruntat cu demnitate şi curaj riscuri şi provocări în vremuri extrem de tulburi”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Citește și
bancomat
Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo

Nicolae Ciucă: Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române

Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune, a declarat marţi premierul Nicolae Ciucă.

"Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, este un exemplu autentic de unitate a voinţei românilor, care a deschis calea emancipării şi modernizării statului. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile şi investiţii ce au consolidat apropierea culturală, politică şi economică a celor două principate române. Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor Române, act vizionar realizat prin unitatea de voinţă în jurul valorilor şi obiectivelor comune. Am admirat întotdeauna unitatea artizanilor Unirii Principatelor Române din 1859 şi eforturile care au continuat până la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, visul de veacuri al tuturor românilor'', se arată în mesajul premierului.

Potrivit acestuia, responsabilitatea clasei politice şi a instituţiilor statului este să onoreze "actul energic al întregii naţiuni române", aşa cum Mihail Kogălniceanu descria Unirea Principatelor Unite, şi să urmeze exemplul reformelor majore care au stat la baza evoluţiei către România de astăzi.

Ministrul Turismului îi invită pe români pe Ruta Unităţii Naţionale 1848 – 1918 – 1922

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului Daniel Cadariu îi invită pe români, de Ziua Unirii Principatelor, pe Ruta Unităţii Naţionale 1848 – 1918 – 1922, care porneşte de la Blaj şi ajunge până în localitatea Avram Iancu din zona Munţilor Apuseni, străbătând aproximativ 150 de km.

„Cu ocazia zilei de 24 ianuarie, îmi face o deosebită plăcere să adresez tuturor românilor sincere urări de bine. Amintesc că această zi marchează un moment istoric important pentru identitatea noastră, mai exact, ziua în care am primit un nume. România! Ţara noastră se poate mândri cu un patrimoniu cultural divers, iar judeţul Alba este unul atractiv, cu un portofoliu bogat în obiective istorice de prim rang, bine conservate, relevante pentru evenimentul pe care astăzi îl sărbătorim. Aşadar, nu-mi rămâne decât să vă invit să porniţi la drum spre Ruta Unităţii Naţionale, să descoperiţi o parte din istoria ţării noastre şi să vă bucuraţi de atracţiile turistice de care aceasta dispune. La mulţi ani tuturor românilor!”, a transmis ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

”Ruta Unităţii Naţionale 1848-1918-1922 străbate cca 150 km din judeţul Alba şi reprezintă o oportunitate de conştientizare şi de promovare a valorilor culturale şi istorice ale poporului român”, precizează Ministerul Turismului.

Aceasta porneşte din municipiul Blaj şi ajunge până în localitatea Avram Iancu din zona Munţilor Apuseni. Printre obiectivele care pot fi vizitate se află Câmpia Libertăţii, Piaţa 1.848, Catedrala Mitropolitană, Palatul Cultural Blaj, Catedrala Încoronării, Monumentul Marii Uniri, Casa Memorială Avram Iancu, Casa Velican şi Muzeul Avram Iancu.

Alina Gorghiu: Istoria unei naţiuni se construieşte an de an, zi de zi, cu participarea tuturor

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a transmis marţi un mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române, afirmând că sărbătorirea unor evenimente frumoase ale istoriei ne arată, de fiecare dată, cât de important este ca oamenii politici să îşi asume cu maturitate deciziile necesare, chiar dificile, pentru ca ţara să meargă în direcţia sănătoasă.

''Istoria unei naţiuni se construieşte an de an, zi de zi, cu participarea tuturor, de la cel mai important om în stat, până la cel mai obişnuit cetăţean al său. Însă există acele momente cu adevărat definitorii pentru cursul istoriei. Iar 24 ianuarie 1959, când domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, a fost ales în unanimitate, depăşind toate rivalităţile dintre grupările politice, domn al Ţării Româneşti reprezintă un astfel de moment'', precizează Gorghiu.

În opinia acesteia, sărbătorirea unor evenimente frumoase ale istoriei ne arată, de fiecare dată, cât de important este ca oamenii politici să îşi asume cu maturitate deciziile necesare, chiar dificile, pentru ca ţara să meargă în direcţia sănătoasă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo
Polițiștii din Botoșani caută o persoană care a scos 15.000 de lei dintr-un bancomat și i-a uitat acolo

Polițiștii din Botoșani caută persoana care a uitat 15.000 de lei la un bancomat, anunță IPJ.

Atenţionare de călătorie emisă de MAE. Precipitaţii abundente, furtuni şi vânt puternic, în Italia
Atenţionare de călătorie emisă de MAE. Precipitaţii abundente, furtuni şi vânt puternic, în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, mai exact pentru Regiunea Sicilia, unde sunt aşteptate, luni şi marţi, precipitaţii abundente, furtuni şi vânt puternic, fiind emis cod roşu.

Un milion de români contribuie la Pilonul 3 de pensii facultative. Activele au ajuns la 7,4 miliarde lei
Un milion de români contribuie la Pilonul 3 de pensii facultative. Activele au ajuns la 7,4 miliarde lei

Cele zece fonduri de pensii private facultative (Pilonul 3) au înregistrat în 2025 un randament record de 19,6%, gestionând active de 7,4 miliarde lei, în creștere cu 33% față de 2024, potrivit APAPR.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade
Codul galben de ger a fost prelungit în toată România. Temperaturile coboară până la -20 de grade

Meteorologii ANM anunță că valul de frig va continua în majoritatea țării de luni. Temperaturile minime vor fi între -20 și -6 grade, cu ger în nopți și dimineți.  

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.