Managerul Spitalului Victor Babeş din Timişoara: După Omicron vom avea imunizare de grup. O să devină ca o simplă viroză

covid
StirilePROTV

Profesorul universitar dr.Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş de la Timişoara, a declarat, miercuri, că în noul val 5 al pandemiei cu noul coronavirus se va produce imunizarea de grup.

Medicul Cristian Oancea a afirmat, despre evoluţia valul 5, că ”deja a început să crească numărul de infectări, şi ne aşteptăm la o creştere exponenţială brutală, cu forme uşoare şi medii, mai puţin forme severe”. Potrivit medicului, faptul că centrele de evaluare s-au înmulţit reprezintă un lucru bun pentru populaţie, ca să fie luaţi în monitorizare de către medicii de familie, pentru că ”este foarte important să nu ne automedicăm acasă”, notează News.ro.

El a explicat, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că dacă până acum în Timiş era un singur centru de evaluare şi monitorizare, acum există un astfel de centru la fiecare spital. ”Nu ştim serviciul de ambulanţă cum va fi solicitat, aceasta este o problemă la nivel naţional”, a mai afirmat medicul.

Despre lipsa certificatului verde, Oancea a arătat că ”noi nu avem o lege a vaccinării ca să ajungem la certificatul verde”.”Dacă nu am avut această imunizare de grup până acum, o vom avea după Omicron”, a spus Cristian Oancea, afirmând că ”este foarte greu să eviţi, având în vedere rapiditatea infectării”.

El a explicat că, dacă până acum perioada de incubare a fost de 5, 7 zile, sau 9, 10 zile la primele tulpini, acum avem 2 - 3 zile de incubaţie.

Citește și
Covid 19
Așteptăm un milion de infectări de Covid, în valul 5. Măștile textile nu vor mai fi permise. Ce program vor avea magazinele

”După acest val, SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză sau ca şi gripa”, a mai arătat managerul Spitalului din Timişoara.

El a mai arătat că ”ne aşteptăm la forme uşoare şi moderate de la persoanele vaccinate, dar nu ştim persoanele nevaccinate şi trecute prin boală cum vor reacţiona.

”Dacă ne raportăm la ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, zona Europa de Vest, la un număr de câteva zeci de mii de infectări pe zi, câteva sute ajung în ATI şi acest număr este cumulativ. În valul 4, am ajuns la 2.000 de pacienţi în ATI şi UPU şi am ajuns să trimitem şi în străinătate. Este o dilemă dacă vom ajunge la formele severe ca în valul 4”, a afirmat acesta.

despre modul în care se manifestă Omicron, medicul a arătat că gripa este mult mai agresivă, cu simptome de debut mult mai rapide, cu febră înaltă, cu dureri musculare, pe când la această tulpină Omicron putem să avem forme asimptomatice.

”Am testat rezidenţii noi, care au venit, şi am depistat din 37 de rezidenţi, 4 asimptomatici”, a spus medicul.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
Zeci de cazuri noi de Omicron au fost descoperite în România. La cât am ajuns în total
Zeci de cazuri noi de Omicron au fost descoperite în România. La cât am ajuns în total

Încă 91 cazuri de infectare cu tulpina Omicron au fost confirmate în ultimele 2 zile de Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" și INCDMM "Cantacuzino".

Așteptăm un milion de infectări de Covid, în valul 5. Măștile textile nu vor mai fi permise. Ce program vor avea magazinele
Așteptăm un milion de infectări de Covid, în valul 5. Măștile textile nu vor mai fi permise. Ce program vor avea magazinele

Pregătiți-vă pentru un val 5 al pandemiei cum altul n-a mai fost. Autoritățile din sănătate avansează cifre care dau fiori. Există indicii tot mai clare că varianta Omicron, extrem de contagioasă, ar putea produce aproape un milion îmbolnăviri.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă
Atac cu drone al Rusiei în prima zi a anului, în apropiere de Tulcea. România a ridicat avioane de luptă

Ministerul Apărării anunţă că, joi dimineaţă, s-au înregistrat un nou atac rusesc cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, fiind ridicate două aeronave din Baza 86 Aeriană de la Feteşti.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.