Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lovitură a procurorilor DNA. Șeful Unifarm este acuzat că ar fi cerut mită 760.000 de euro

Your browser doesn't support HTML5 video.

Procurorii DNA au anunțat, marți, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile a directorului general al Unifarm, Ionel Eugen Adrian.

DNA îl cercetează penal pe directorul general al Unifarm pentru luare de mită, abuz în serviciu și favorizarea unor persoane.

Ionel Eugen Adrian ar fi cerut unui intermediar 760.000 de euro, pentru a încredința unei firme un contract pentru măști chirurgicale și combinezoane de protecție.

Potrivit DNA, vorbim de un contract gras pentru 250.000 de combinezoane și 3.000.000 de măști chirurgicale.

Procurorii susțin că șpaga se ridica la 18% din valoarea contractului încheiat cu UNIFARM, bani care ar fi urmat să fie împărțiți astfel: 760.000 de euro directorului general și 440.000 de euro intermediarului.

Numai că firma a refuzat să mai dea mita și unuia și altuia, iar directorul UNIFARM a reziliat unuilateral contractul. Dar, susțin procurorii anti-corupție, răul ar fi fost deja făcut. Firma livrase deja o prima tranșă de 1.000.000 de măști, în valoare de 500.000 de euro.

Citește și
Statul cumpără o cantitate uriașă de măști, pentru toți locuitorii României. Pentru cât timp vor ajunge
Statul cumpără o cantitate uriașă de măști, pentru toți românii. Cum pot ajunge ”un risc enorm de contaminare”

Numai că, în loc să fie măștile chirurgicale cu trei straturi stipulate în acte, UNIFARM a primit altceva.

Contactat de ȘtirilePROTV, directorul general UNIFARM a declarat: „Sunt nevinovat și aștept să pot convinge prin dovezi cu privire la acest lucru”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătății a cerut întrunirea de urgență a Consiliului de Administrație UNIFARM, ca să ia măsurile impuse de acuzațiile procurorilor DNA.

O altă informație furnizată de procurori este aceea că Ionel Eugen Adrian, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație UNIFARM, ar fi votat, acum patru ani, și propria sa numire în funcția de drector general, deși legea interzice cumularea celor două funcții.

 

Comunicatul DNA:

”În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de director general al C.N. Unifarm SA, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

În plus, cele 1 milion de măști livrate și receționate în prima tranșă Companiei Naționale Unifarm SA nu erau măști chirurgicale (produse încadrate în categoria dispozitivelor medicale), ci măști de protecție neconforme cu standardele stipulate în contract, practic erau alte tipuri de echipamente de protecție decât cele convenite în contract.

Totodată, din funcția pe care o ocupa, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat un funcționar din cadrul CN Unifarm SA să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei private care a livrat echipamentele.

În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție. Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară a pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului încheiat cu Unifarm. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească suma de 760.000 euro convenită cu intermediarul.

Din cauză că societatea comercială furnizoare nu a achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit , inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A a decis rezilierea unilaterală a contractului. Din totalul echipamentelor conținute în contract a fost livrată și plătită doar o parte, respectiv 1 milion de măști (care de altfel nu corespundeau specificațiilor tehnice) și 26.000 de combinezoane.

Prin modalitatea descrisă s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, reprezentând contravaloarea celor 1 milion de măști de protecție neconforme cu cele care au constituit obiectul contractului.

Separat de cele anterior menționate, s-a mai reținut că Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA, la data de 6 iunie 2016, cu încălcarea dispozițiilor legale. Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii Consiliului de Administrație, printre care și Adrian Ionel. Acesta a emis și a semnat Decizia nr. 46 din 06.06.2016, în urma căreia a obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei (în perioada 14 iulie 2016-25 mai 2020).

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații între care:

- să nu exercite funcția de director general și membru în Consiliul de Administrație al C.N. Unifarm SA, - să nu părăsească teritoriul Municipiului București și județul Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, - să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult