Lideri sindicali, către Nicuşor Dan: „Nu fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc”

sindicalisti
sindicalisti

Trei federații sindicale din învățământ îi cer președintelui Nicușor Dan să nu promulge legea bugetară asumată de Guvern, susținând că aceasta va afecta grav atât angajații din educație, cât și elevii și studenții.  

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” atrag atenția, într-un comunicat de presă, că măsurile propuse de Guvernul condus de Ilie Bolojan vor afecta profund învățământul românesc. Sindicaliștii spun că legea privind unele măsuri fiscal-bugetare, în forma actuală, trebuie respinsă de președintele Nicușor Dan.

Sindicaliștii: Măsurile vor distruge calitatea actului educațional

„Domnule Președinte, nu fiți părtaș la distrugerea învățământului românesc!”, se arată în apelul semnat de liderii celor trei federații.

Aceștia susțin că majorarea normei didactice cu două ore ar duce România peste media europeană, în ciuda afirmațiilor ministrului Educației, Daniel David, care a susținut că norma actuală este „cea mai mică din UE”. Totodată, sindicaliștii avertizează că măsura creșterii numărului de elevi la clasă va afecta negativ calitatea educației, rezultatele elevilor și performanțele României la evaluările internaționale, precum TIMSS și PIRLS.

Cerere oficială către președinte: retrimiterea legii în Parlament

Cele trei federații solicită oficial președintelui României să retrimită legea în Parlament și să ceară eliminarea articolelor care, potrivit lor, vor distruge sistemul educațional pe termen lung.

Citește și
plen
Nicușor Dan a promulgat legea prin care parlamentarii cu locuințe în București și Ilfov nu vor mai primi bani de chirie

„Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educației să fie stopate”, mai spun liderii sindicali.

Vineri, 25 iulie 2025, de la ora 11:00, o delegație a celor trei federații va depune un material detaliat la Administrația Prezidențială. Comunicatul este semnat de Simion Hăncescu, Marius Nistor și Anton Hadăr, liderii celor trei organizații sindicale din învățământul preuniversitar și superior.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Nicușor Dan cere reexaminarea legii care transferă gratuit 35 de terenuri ale statului unei universități din Timișoara
Nicușor Dan cere reexaminarea legii care transferă gratuit 35 de terenuri ale statului unei universități din Timișoara

Președintele Nicușor Dan a retrimis Parlamentului o lege privind transferul a 35 de terenuri, însumând circa 545 ha, din proprietatea statului către Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

Nicușor Dan a promulgat legea prin care parlamentarii cu locuințe în București și Ilfov nu vor mai primi bani de chirie
Nicușor Dan a promulgat legea prin care parlamentarii cu locuințe în București și Ilfov nu vor mai primi bani de chirie

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat, joi, legea prin care parlamentarii cu proprietăți în Bucureşti și Ilfov nu vor mai beneficia de bani publici pentru plata chiriei.

Ce i-ar putea cere Nicușor Dan lui Donald Trump când se vor întâlni în SUA. Vizita oficială ar putea avea loc în septembrie
Ce i-ar putea cere Nicușor Dan lui Donald Trump când se vor întâlni în SUA. Vizita oficială ar putea avea loc în septembrie

Președintele Nicușor Dan a fost invitat oficial de Donald Trump la Casa Albă. Vizita ar putea avea loc la finalul lunii septembrie. Ministerul de Externe lucrează la agenda cu care România va merge la Washington.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online
Școli închise în mai multe județe din cauza gerului. 3.000 de elevi din opt județe vor face cursuri online

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că marți 3.000 de elevi din 10 școli vor învăța online; în trei unități din Bistrița-Năsăud, Satu Mare și Teleorman cursurile sunt suspendate.

România devine din 2027 cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Cât extragem din Marea Neagră
România devine din 2027 cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Cât extragem din Marea Neagră

România va începe din prima jumătate a anului 2027 extragerea efectivă de gaze din perimetrul Neptun Deep al Mării Negre și va deveni astfel cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.