Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Legea pensiilor „intră în linie dreaptă” în Parlament. Ciolacu și Ciucă spun că s-au găsit bani pentru măriri

Proiectul noii legi a pensiilor „intră în linie dreaptă” în Parlament, a anunțat premierul Marcel Ciolacu, după discuțiile de luni din coaliție. Iar Nicolae Ciucă spune că s-au stabilit și sursele de finanțare pentru măriri.

Marcel Ciolacu a anunțat luni că toate aspectele legate de noua lege a pensiilor, inclusiv cel privind sursele de finanţare, au fost clarificate, iar proiectul intră "în linie dreaptă" în Parlament.

„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanţare, au fost clarificate în şedinţa Coaliţiei din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în linie dreaptă în Parlament, fiind susţinută de întreaga Coaliţie. Totodată, am decis ca, împreună cu domnul preşedinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale şi creşterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ţine de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechităţile eliminate prin recalculare!", a scris Ciolacu pe Facebook, potrivit Agerpres.

Premierul a adăugat că în următoarele zile vor avea loc discuţii cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, în vederea elaborării proiectului de buget pentru anul viitor.

„Începem construcţia bugetului pentru anul viitor, urmând ca în următoarele zile să ne întâlnim cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii pentru a clarifica problemele ce ţin de salarizările aferente celor două domenii", a afirmat Ciolacu.

Citește și
bolos oprescu
Guvernul va mări pensiile în an electoral cu bani pe care nu-i are. Ministrul Muncii, despre finanțare: „Cu înțelepciune”

Vor avea loc și întâlniri cu ministrul Agriculturii şi cu cel al Mediului pentru a stabili ultimele detalii privitoare la reorganizarea celor două ministere.

Și președintele PNL, Nicolae Ciucă, a vorbit despre „sustenabilitatea” finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor.

„În şedinţa Coaliţiei de astăzi am stabilit, împreună cu partenerii de guvernare, care vor fi liniile cele mai importante pe care se va întocmi proiectul bugetului consolidat pe 2024. În cadrul discuţiilor, am susţinut ca prioritatea în dezbaterile legate de finanţarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătăţii şi al Educaţiei şi cu acestea vom începe discuţiile în zilele următoare", a scris Ciucă, pe contul său de Facebook.

Nicolae Ciucă asigură că investițiile nu vor fi oprite

El a menţionat că echipa liberală prezentă la şedinţa coaliţiei a susţinut ca în proiectul de buget pe 2024 să se prevadă foarte clar continuarea investiţiilor, întâietate având banii care vor fi alocaţi celor trei mari linii de finanţare: Programul Naţional "Anghel Saligny", Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi proiectele derulate prin Compania Naţional de Investiţii (CNI).

„Totodată, au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor", a precizat Nicolae Ciucă.

Liderul liberalilor a confirmat reorganizarea ministerelelor, primele fiind Agricultura şi Mediul.

„Am analizat, de asemenea, reorganizarea internă a ministerelor, primele două vizate fiind cel al Agriculturii şi cel al Mediului. Se urmăreşte flexibilizarea proceselor de decizie, pentru ca structurile instituţionale să devină mai eficiente, cheltuind mai puţini bani publici. În acelaşi registru, am discutat despre îmbunătăţirea colectării", a adăugat liderul liberal.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult