Eroare a GCS: a raportat 13 cazuri de COVID-19 în Caraș-Severin, dintre care s-au vindecat 23

aparat testare coronavirus
Inquam Photos / Ciprian Petcut

Potrivit datelor făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică, joi, 2 aprilie, la ora 13.00, judeţul Caraş-Severin a înregistrat 13 cazuri de pacienţi depistaţi pozitiv cu noul coronavirus.

Acest număr e contrazis însă de altă statistică a GCS, care arată că în Caraş-Severin au fost raportate 23 de vindecări de COVID-19.

Cu alte cuvinte, în acest judeţ, numărul vindecărilor e aproape dublu faţă de numărul oficial al infectărilor. Nepotrivirile între datele anunţate de autorităţile din Caraş-Severin au fost remarcate de publicaţia locală Resita.ro, care a solicitat o explicaţie de la GCS.

Iată răspunsul primit de la GCS de Resita.ro, pe 31 martie: „În legătură cu pacienții externați din Caraș-Severin, este vorba de toți pacienții, inclusiv cei cu suspiciune, care au fost externați de mai bine de o lună încoace. Printre ei sunt și vindecați (foști pozitivi), dar și cei cu simptome și suspiciune, ulterior însă neconfirmați”. În comunicarea GCS de astăzi însă, în ceea ce priveşte numărul vindecaţilor, este menţionat negru pe alb că este vorba despre „persoanele confirmate pozitiv”, nu despre simple suspiciuni de infectare.

 

Citește și
Transparența Chinei în contextul pandemiei de coronavirus, pusă la îndoială de liderii occidentali
Transparența Chinei în contextul pandemiei de coronavirus, pusă la îndoială de liderii occidentali
Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Investițiile din sănătate făcute în ultimii 10 ani în România, printre cele mai mici din Europa
Investițiile din sănătate făcute în ultimii 10 ani în România, printre cele mai mici din Europa

România are peste 60.000 de medicii din toate specializările, potrivit datelor de la Statistică. Asta în condițiile în care peste 15.000 au plecat din țară în ultimii ani și lucrează în spitale din Germania, Marea Britanie, Suedia sau Franța.

Transparența Chinei în contextul pandemiei de coronavirus, pusă la îndoială de liderii occidentali
Transparența Chinei în contextul pandemiei de coronavirus, pusă la îndoială de liderii occidentali

În timp ce statele occidentale se zbat să stăvilească răspândirea rapidă a coronavirusului, unii experți dar și lideri occidentali pun la îndoială transparența și sinceritatea Chinei, care a declarat criza depășită.

Cozi la intrarea în țară prin vama Nădlac. Mesajul lui Iohannis pentru românii care vor să vină acasă
Cozi la intrarea în țară prin vama Nădlac. Mesajul lui Iohannis pentru românii care vor să vină acasă

„Nu veniți acasă de sărbători pentru că revenirea în țară poate fi extrem de periculoasă pentru cei la care țineți atât de mult”.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.