Iohannis: Politicienii care se declară victime ale abuzurilor justiţiei "nu au urmă de bun simţ"

Klaus Iohannis
Inquam Photos / Alberto Grosescu

Declaraţia a fost făcută la ceremonia de decorare a unor foşti deţinuţi politic, organizată la Palatul Cotroceni.

 

"Politicienii care azi se declară victime ale abuzurilor justiţiei şi etalează fără nicio urmă de bun simţ eticheta de condamnaţi sau deţinuţi politic ar trebui să nu mai întineze memoria dramelor prin care aţi trecut cu atâta demnitate", a declarat Iohannis

Preşedintele a mai spus că nu poate fi tolerat ca vinovaţii de crime împotriva umanităţii "să doarmă liniştiţi", precizând că instituţiile abilitate "au obligaţia să acţioneze imediat în acest sens".

"În acest demers de cunoaştere şi asumare a trecutului este fundamentală sancţionarea faptelor care au reprezentat un atac direct la adresa demnităţii umane. Constat, însă, că în privinţa investigării crimelor comunismului ne aflăm într-o situaţie de blocaj. Nu putem tolera ca cei vinovaţi de crime împotriva umanităţii să doarmă liniştiţi. Instituţiile abilitate au obligaţia să acţioneze imediat în acest sens", a declarat Iohannis, la ceremonia de decorare a unor foşti deţinuţi politic, organizată la Palatul Cotroceni.

Citește și
klaus iohannis
Iohannis, reacție după ce Dragnea a spus că nu exclude suspendarea președintelui

"Centenarul este (...) despre onorarea istoriei, despre recunoaşterea meritelor celor care au contribuit prin sacrificiul lor la modernizarea României şi, nu în ultimul rând, despre angajamentul ferm al generaţiei de astăzi de a lupta împotriva oricăror manifestări extremiste şi radicale, care pun în pericol principiile statului de drept şi valorile europene. Avem datoria ca, la o sută de ani de la Marea Unire, să ne implicăm activ în proiectul României de mâine şi să milităm pentru democraţie, unitate şi libertăţi cetăţeneşti. Doar aşa sacrificiul celor care au suferit în închisorile comuniste va putea fi valorificat", a declarat Iohannis, la ceremonia de decorare a unor foşti deţinuţi politic, organizată la Palatul Cotroceni.


 

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Președintele Klaus Iohannis pleacă la Bruxelles, a doua zi după moțiunea de cenzură
Președintele Klaus Iohannis pleacă la Bruxelles, a doua zi după moțiunea de cenzură

Președintele Klaus Iohannis va participa în perioada 28-29 iunie  la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Iohannis, reacție după ce Dragnea a spus că nu exclude suspendarea președintelui
Iohannis, reacție după ce Dragnea a spus că nu exclude suspendarea președintelui

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat marţi că nu este "extrem de interesat" de părerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, după ce acesta din urmă a declarat că nu este exclusă posibilitatea suspendării şefului statului.

Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Drapelului Național
Mesajul președintelui Klaus Iohannis de Ziua Drapelului Național

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj marţi, cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în care arată că acesta este unul dintre cele mai puternice simboluri ale statalităţii, independenţei, suveranităţii şi unităţii naţionale.

Dragnea: Nu este exclus să declanșăm procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis
Dragnea: Nu este exclus să declanșăm procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

PSD începe să-și piardă răbdarea în privința deciziei referitoare la revocarea din funcție a șefei DNA Codruța Kovesi, pe care președintele Klaus Iohannis o tot amână.

Recomandări
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.