Inundații devastatoare în Covasna. Sate sub ape, localnici izolați: „Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă”

×
Codul embed a fost copiat

S-a rupt cerul și vineri în multe zone din țară, iar în Covasna situația rămâne critică. 300 de locuințe din satele Băcel, Boroșneu Mare și Lunca Mărcușului sunt înconjurate de ape care nu dau semne că se vor retrage curând.

Unii dintre sinistrați s-au întors acasă cu ajutorul pompierilor doar că să hrănească animalele adăpostite în poduri. Întinderea de ape a luat locul a trei sate din Covasna.

La Băcel situația rămâne neschimbată, apele nu dau semne că se retrag. Aici sunt trei bărci cu ajutorul cărora pompierii îi duc pe localnici la casele lor. Văd o bicicletă înghițită de ape, sunt foarte multe lucruri care plutesc.

Doi soți cu trei copii mici și bunicii, au ales să rămână în casa lor, în mijlocul apelor, asemenea unor naufragiați.

Femeie: „Stăm aici, ce să facem? Ce-o vrea Dumnezeu, drăguțul, să ne poarte de grijă! Dacă vine mai mare urcăm la etaj. A intrat apa în frigider, la mașina de spălat”.

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Gheorghe Iuga: „Peste tot e numai apă. Păi unde să mergem să lăsăm atâtea toate?!"

Sunt peste o sută de militari zi de zi alături de sinistrați. Ioja e pompier de 19 ani, iar în 2018 a fost tot aici. Vineri i s-a rupt o cizmă și, deși era ud până la piele, și-a continuat misiunea. La rândul lor, locanicii s-au ajutat unii pe alții.

Garofița și Mihai s-au urcat și ei în barca și au hrănit animalele rămase acasă.

Garofița: „Cred că nu au trecut anii, suntem tot în 2018”.

Și satul Șona este complet izolat de joi seară, după ce drumul care leagă localitatea de Făgăraș a fost inundat de Olt. Pe râu s-a format un baraj impresionant de aluviuni.

Sunt 527 de hectare inundate doar aici în Bacel, unde situația rămâne gravă. Nivelul apei este aproape neschimbat, iar oamenii trebuie să se înarmeze cu răbdare, să aștepte ca lacul acesta format peste satul lor să scadă. Abia apoi pompierii vor putea instala motopompele în curți, ca să scoată apa care le-a inundat locuințele.

Va fi nevoie aici de unelte pentru curățenie și de materiale de construcție, pentru că localnicii să-și poată reface gospodăriile. Majoritatea nu au asigurări.

Deocamdată, codul roșu de inundații a fost prelungit în Covasna până sâmbătă dimineața, iar în nouă județe din țară continuă să plouă puternic cel puțin până la orele 21.

E jale și la Praid, unde salina e inundată. Localnicii care își pierd sursele de venit cer explicații pentru ce s-a întâmplat acolo.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.