Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În fața Parlamentului a apărut „Monumentul indiferenței”. Protest neobișnuit al unor activiști

Your browser doesn't support HTML5 video.

Parlamentarii au văzut astăzi pe geam „Monumentul Indiferenței”, mai exact, cinci tone de moloz, dintr-o clădire istorică, lăsată să se prăbușească.

A fost vorba despre un protest neobișnuit al unor activiști care spun că statul ar putea sa restaureze monumentele cu banii din taxele pentru jocuri de noroc. În prezent, un proiect de lege care prevede acest lucru, este în Camera Deputaților și așteaptă votul parlamentarilor.

Resturile aparțin unei clădiri istorice monument din regiunea Olteniei, care s-a prăbușit parțial, din lipsă de interes de care a dat dovadă până acum statul - susțin cei de la Ambulanța Monumentelor.

Clădirea așteaptă să ajungă pe lista monumentelor UNESCO pentru a fi pusă în siguranță. În aceeași situație sunt alte 820 de monumente aflate în prag de colaps.

Este vorba despre clădiri, poduri, conace sau biserici fortificate. Andreea Enache, ambulanța monumentelor: „Suntem în fața Parlamentului României pe masa căruia se află o propunere legislativă care are ca obiectiv punerea în siguranță a 100 de monumente istorice anual care pe zi ce trece se transformă în „Monumentul indiferenței”. Îi rugăm pe parlamentarii României să voteze această lege astfel încât generațiile viitoare să se poată bucura de moștenirea noastră culturală.”

Proiectul de lege a trecut de Senat și se află acum în comisiile din Camera Deputaților. Potrivit documentului, statul ar trebui să folosească banii proveniți din taxa pentru jocuri de noroc pentru restaurarea monumentelor. La mijloc sunt câteva milioane de euro.

Dacă va fi adoptat, statul se angajează să consolideze o sută de monumente pe an - câte două în fiecare județ și mult mai multe în București.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult