Hackerii, cea mai nouă problemă pentru spitale. Cine vine în ajutorul unităților medicale

×
Publicitate

Şi aşa pline de probleme, spitalele României sunt vulnerabile inclusiv în fața hackerilor.

Specialiştii în securitate cibernetică spun că au descoperit mii de nereguli în sistemele IT pe care le folosesc instituţiile sanitare, dar şi că unele au instalate softuri vechi de 17 ani.

În luna iulie, hackerii au reuşit să blocheze accesul la toate computerele spitalului ''Gavril Curteau'' din Oradea şi au cerut o recompensă pentru deblocarea sistemului IT. Două săptămâni s-au chinuit specialiştii să repună în funcţiune bază care cuprindea pe lângă datele de identificare ale pacienţilor, istoricul de tratamente, foile de externare sau chiar contracte ale instituţiei.

Maria Silaghi, manager Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" - Oradea: "Am avut anti-virus, am avut safer pentru back-up, din păcate şi acela a fost on-line. Important este că am recuperat datele. Ceea ce pot să spun este că ar fi un semnal de alarmă pentru toate unităţile medicale, indiferent dacă sunt COVID sau nu sunt COVID".

Cei de la Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernentică sunt la dispoziţia tuturor spitalelor aflate în situaţii dificile şi au chemat în ajutor şi cyber voluntarii.

Citește și
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”

Concluziile la care au ajuns după o primă scanare a sistemului sanitar sunt cât se poate de îngrijorătoare.

Repercursiunile unui atac cibernetic asupra unui spital se pot lăsa cu pierderi de vieţi omeneşti. S-a întâmplat în Germania la Dusseldorf, unde o femeie cu o boală gravă nu a putut fi internată pentru că nici un computer nu mai funcţiona.

A fost trimisă la alt spital dar a murit pe drum. Ca să nu ajungem în situaţii dramatice în primul rând, angajaţii trebuie să fie atenţi ce accesează pe calculator.

Maria Silaghi: "Este şi această problemă, lipsa de finanţare. Te gândeşti la altele, nu exact la sistemul IT. După ce am păţit, bine înţeles, am făcut unele achiziţii. Eu, după ce am păţit aceste lucru, am dat o decizie, pe toate secţiile: nimeni nu mai are voie să intre pe mail-uri personale. Fiecare secţie are mail-uri separat."

Toţi managerii de spitale pot apela gratuit la ajutorul CERT-ro dacă au nevoie de asistență, trebuie doar să lase un mesaj la adresa [email protected].

Articol recomandat de sport.ro
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Sportiva din Spania care atrage toate privirile. Andrea de la Rosa are 21 de ani | FOTO
Citește și...
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”
Ce argumente au invocat judecătorii CCR care s-au opus noilor condiții de pensionare a magistraților: ”Să respecte limite”

La dosarul care a stat la baza deciziei CCR referitoare la pensiile magistraților a fost atașată și o opinie concurentă, semnată de trei judecători care au votat pentru constituționalitate.

Protest la Şantierul Naval Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți că nu şi-au primit banii şi că nu mai au de lucru. FOTO
Protest la Şantierul Naval Mangalia. Angajații sunt nemulțumiți că nu şi-au primit banii şi că nu mai au de lucru. FOTO

Sute de angajaţi de la Şantierul Naval Mangalia au protestat, vineri dimineaţă, în incinta unităţii.

Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”
Noi alerte extreme în România, din cauza atacurilor rusești. Au fost șase emise în mai puțin de 48 de ore: „Stați în case”

Persoanele aflate în judeţul Tulcea, zona de graniţă cu Ucraina, au primit, vineri dimineață, trei mesaje RO-ALERT, pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina. Este al șaselea transmis de autorităţi începând de miercuri seară.

Recomandări

Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări
Guvernul modifică legislația fiscală ca să reducă pierderile din accize și TVA. Companiile vizate de schimbări

Guvernul analizează în ședința de vineri modificări în domeniul fiscal-bugetar, stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu, precum şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare ale prefecţilor şi subprefecţilor.

Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR
Reforma pensiilor speciale a fost promulgată de Nicușor Dan. Legea a ajuns pe masa președintelui după 5 amânări la CCR

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale. Proiectul a fost declarat constituțional după cinci amânări.