Gheorghe Dincă ar putea ieși din închisoare mai devreme. După cât timp poate fi liber

×
Publicitate

Gheorghe Dincă, autorul crimelor din Caracal și cel care a înspăimântat România, a fost condamnat, în primă instanță, la 30 de ani de închisoare.    

Tribunalul Olt l-a găsit vinovat de uciderea, în urmă cu trei ani, a două adolescente pe care le-ar fi sechestrat și violat inițial, pentru ca în final să le incendieze trupurile fără viață.

Dincă a primit pedepse inclusiv pentru trafic de persoane, trafic de minori, profanare de cadavre și morminte. Avocatul său a anunțat că va contesta sentința.

Gheorghe Dincă a primit vestea condamnării în penitenciar, acolo unde este închis din 2019, după ce a fost acuzat că le-a sechestrat, violat și ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

Dincă, acuzat de omor, trafic de persoane, viol și profanare de morminte

Tribunalul Olt l-a condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor, 12, respectiv 10 ani pentru trafic de persoane și de minori, și la 15 ani de detenție pentru viol. În plus, a primit alte două pedepse de câte trei ani de pușcărie pentru profanare de cadavre și morminte.

Citește și
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii

Pedeapsa finală a fost stabilită la 30 de ani de închisoare. Dacă era mai tânăr cu cinci ani, risca 52 de ani și jumătate.

Reacția familiilor victimelor

Stelian Iordache, bunicul Luizei Melencu: „Pe mine nu mă interesează. Poate să îi dea și 20, 30, 50 de ani. În toată această perioadă de timp noi nu am aflat nimic concret, adică ce s-a întâmplat în realitate cu cele două fete”.

Nici apărătorul lui Dincă nu este convins că cele două tinere au fost ucise. Asta chiar dacă la vremea respectivă criminaliștii au găsit urme de cenușă cu ADN-ul victimelor, dar și alte probe care să susțină acuzațiile potrivit cărora după ce le-a răpit, violat și ucis pe fete, Gheorghe Dincă le-ar fi incendiat.

Aurel Moldovan, avocatul familiei Alexandrei Măceșanu: „Voi face apel împotriva acestei sentințe ca fiind nelegală și netemeinică, având în vedere probele administrate în cauza din care rezultă că Gheorghe Dincă nu este autorul celor două crime pentru că ele nu există în realitate”.

Gheorghe Dincă ar putea fi eliberat mai devreme

Chiar dacă pedeapsa de 30 de ani va rămâne definitivă, Gheorghe Dincă are și motive să fie optimist.

Același Cod Penal care îl salvează de pedeapsa detenției pe viață îi permite să fie eliberat condiționat după doar 20 de ani, iar dacă este bine întreținut în închisoare, are șanse să iasă din închisoare la 86 de ani.

În prezent, cel mai vârstnic deținut din sistemul penitenciar are 89 de ani și este închis la Aiud, tot pentru omor.

Gheorghe Dincă a fost obligat să le plătească familiilor celor două victime daune morale de peste 700.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii
Ministrul Apărării dezminte un fake news legat de militari americani răniți la Kogălniceanu. Ce au mai inventat răufăcătorii

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a respins vineri informaţiile potrivit cărora 800 de militari americani răniţi ar fi fost aduşi cu avioane de transport la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, calificându-le "alarmiste" şi "complet nefondate".

Spectacol pe cer: sute de meteoriți observați în România și în lume. Fenomenul ridică semne de întrebare
Spectacol pe cer: sute de meteoriți observați în România și în lume. Fenomenul ridică semne de întrebare

Sute de meteoriți au luminat cerul în mai multe zone din țară în ultimele săptămâni, iar specialiștii spun că fenomenul nu este unul izolat. 

Joburile în limbi străine și IT-ul sunt tot mai căutate. Pentru entry-level salariile fluctuează între 500 și 1000 de euro
Joburile în limbi străine și IT-ul sunt tot mai căutate. Pentru entry-level salariile fluctuează între 500 și 1000 de euro

Tot mai mulți tineri sunt interesați de slujbe în limbi străine, iar oferta e pe măsură. 

Recomandări
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi
Încetează plafonarea prețului la gaze. Ce înseamnă asta pentru români și cum funcționează ”Ro-Alert”-ul la facturi

În mai puțin de o săptămână, de la 1 aprilie, prețul gazului nu va mai fi plafonat. 

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment
Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare. Ilie Bolojan le trimite un avertisment

Liderii PSD au început consultările pentru rămânerea la guvernare, iar premierul Bolojan le-a atras atenția că trebuie să își asume consecințele dacă vor crea o criză în coaliție.

Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”
Reacția lui Trump după ce Germania a spus că în Iran ”nu este războiul nostru”: ”Ei bine, Ucraina nu este războiul nostru”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat Germania pentru că nu a contribuit la eforturile de securizare a Strâmtorii Ormuz, afirmând că este "nepotrivit" faptul că oficialii germani au spus că acest conflict "nu este războiul nostru", relatează dpa.