Firea infirmă că ar exista defecțiuni la autobuzele turcești. ”O nouă știre falsă”

Gabriela Firea
Agerpres

Gabriela Firea a infirmat luni existenţa unor defecţiuni generale la autobuzele care au intrat în circulaţie în ultima săptămână, precizând că a existat doar o singură defecţiune la un autobuz dintre cele 30, aceasta fiind remediată imediat.

"Am citit şi eu aceste lucruri şi am ţinut legătura în mod constant cu toţi colegii mei. (...) Nu se confirmă ştirea potrivit căreia toate autobuzele care au fost achiziţionate şi sunt acum în trafic sunt defecte. Este o nouă ştire falsă, a fost o singură situaţie, o singură defecţiune. Dintre cele 30 de autobuze care au intrat în trafic (...) doar într-un singur caz se confirmă, care s-a şi remediat şi autobuzul a funcţionat şi circulat pe traseu din aceeaşi zi", a declarat Firea ziariştilor, după ce a participat la inaugurarea Pieţei Leul Ierusalimului.

Potrivit edilului Capitalei, mentenanţa acestor autobuze este asigurată timp de opt ani de câştigătorul licitaţiei, conform legii, dar verificările zilnice şi reparaţiile curente se realizează de către lucrătorii STB, aşa cum s-a convenit cu sindicatele, pentru că altfel ar fi putut exista disponibilizări de personal.

"Îmi pare foarte rău (...) că unii lideri de sindicat, e drept că nu toţi sau majoritatea, au început să facă politică şi să facă declaraţii care exclud cadrul lor de reprezentare. Cred că domniile lor ar trebui să fie interesaţi în special de salariile angajaţilor, care sunt mai bune, de condiţiile de muncă, care sunt superioare faţă de cele existente până în momentul venirii mele ca primar general, şi de investiţiile la fosta RATB, actuala STB. Şi se fac foarte multe investiţii (...) în transportul public în comun. Şi îmi exprim amărăciunea pentru faptul că, în loc să se constate aceste realizări certe, se scoate în evidenţă faptul că un autobuz din cele 30 a avut o problemă, care, fireşte, se va rezolva. Am cerut de curiozitate să aflu câte autobuze din cele 1.000 cumpărate acum vreo 13 ani au avut defecţiune din primele săptămâni. Răspunsul este: 'Multe'. Dar şi aceste lucruri se uită, dar probabil că atunci nu se răspândea atât de repede o ştire negativă", a spus Gabriela Firea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
Liviu Dragnea
De ce nu va participa Liviu Dragnea la evenimentele organizate de Ziua Națională

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
GALERIE FOTO Noul jucător de la FCSB a aterizat! Primele declarații
Citește și...
Firea, despre scandalul stafilococului: Nu de fiecare dată aparținătorii înțeleg să respecte regulile de igienă
Firea, despre scandalul stafilococului: Nu de fiecare dată aparținătorii înțeleg să respecte regulile de igienă

Primarul Capitalei Gabriela Firea a declarat luni că sistemul prin care se efectuează operațiunile de sterilizare din spitalele românești ar trebui regândit și că ar fi nevoie de reglementări mai stricte pentru cei care intră în spitale.

De ce nu va participa Liviu Dragnea la evenimentele organizate de Ziua Națională
De ce nu va participa Liviu Dragnea la evenimentele organizate de Ziua Națională

Şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat prin biroul de presă că medicul personal i-a recomandat să nu stea în frig „atâtea ore", pentru că este răcit.

Când vor intra în circulație primele autobuze cumpărate de Primăria Capitalei. Anunțul făcut de Firea
Când vor intra în circulație primele autobuze cumpărate de Primăria Capitalei. Anunțul făcut de Firea

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea a anunțat că primele autobuze Otokar achiziționate de administrația locală vor ieși pe traseu începând cu data de 1 decembrie.

Recomandări
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”
De ce nu e Nicușor Dan la Davos. Consilier: ”Mesajul este «nu umblu teleleu prin lume» când sunt lucruri importante în țară”

Nicușor Dan nu a mers la Forumul Economic de la Davos pentru că în România se derulează acum mai multe crize, care impun prezența sa în țară, a declarat consilierul prezidențial Marius Lazurca. Mesajul este ”nu umblu teleleu prin lume”, spune Lazurca.

O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”
O masă de aer arctic a ajuns în România și aduce temperaturi de -20 de grade Celsius. Meteorolog: „Nu va dispărea curând”

Anul acesta, luna ianuarie își confirmă numele de gerar. Este iarnă ca la carte în România. După zile și nopți foarte reci, de luni, 19 ianuarie, toată țara intră sub un cod galben.

Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO
Tragedie în Spania. Cel puțin 39 de oameni au murit și 123 au fost răniți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză. VIDEO

Un accident feroviar care a implicat duminică două trenuri de mare viteză a făcut zeci de morți în sudul Spaniei, potrivit Gărzii Civile, după o ciocnire foarte violentă care a aruncat mai multe vagoane de pe şine.