De ce nu va participa Liviu Dragnea la evenimentele organizate de Ziua Națională

×
Publicitate

Şeful Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat prin biroul de presă că medicul personal i-a recomandat să nu stea în frig „atâtea ore", pentru că este răcit.

„Pe data de 1 decembrie, domnul președinte Liviu Dragnea nu va participa la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Naționale a României. (Medicul nu-i recomandă sa stea în frig atâtea ore)”, potrivit unui mesaj transmis de consilierii președintelui Camerei Deputaților.

 

Liderul social-democraţilor nu-şi anunţase clar programul oficial pentru ziua de 1 Decembrie dar, potrivit unor surse, intenţiona să meargă la ceremoniile de la Focşani.

 

 

Liviu Dragnea și-a pregătit terenul pentru a-și anunța absența de la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale încă de luni.

„Încă nu m-am decis (unde voi merge – n.r.), undeva unde o să fiu invitat. Am foarte multe invitaţii şi o să aleg zilele astea. Sper să fiu într-o stare de sănătate bună”, a spus Dragnea, la finalul ședinței Biroului Permenent Național al PSD de luni.

Nici primarul Capitalei, Gabriela Firea, nu va participa la festivitățile de Ziua Națională. Primăria Capitalei a anunțat că ea se va afla într-o vizită oficială la Dublin, în perioada 28 noiembrie - 2 decembrie, unde va discuta teme care vizează mobilitatea urbană, sănătatea și asistența socială.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
61995586
Iohannis, despre proiectul lui Teodorovici: "Abordarea pesedistă este anti-românească”
Şeful statului a comentat în termeni duri proiectul permisului de muncă pe 5 ani pentru românii care muncesc în străinătate, lansat în spaţiul public de Ministrul Finanţelor
61957164
USR și-a prezentat lista de candidați pentru alegerile europarlamentare. Cine ocupă primele locuri
Uniunea Salvaţi România şi-a prezentat, joi, lista de candidaţi pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2019, în fruntea acesteia aflându-se deputatul Cristian Ghinea şi consilierul local Sector 1 Clotilde Armand.
61995651
Tudorel Toader, despre o eventuală OUG pe tema amnistiei: ”Rămâne valabil ceea ce am spus de multe ori”
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat, joi, la Alba Iulia, întrebat dacă va fi dată vreo ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere, că a răspuns de foarte multe ori la această întrebare şi că ceea ce a spus până acum rămâne valabil.