Fata de 16 ani din Timiș, care a fost agresată sexual de un bărbat de 54 de ani, crede că este vinovată pentru că l-a sedus

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat de 54 de ani din Timisoara a fost reținut de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă și viol. Iar magistrații au decis apoi ca individul să fie arestat. 

Potrivit anchetatorilor, victima, o adolescentă de 16 ani, ar fi fost ademenită cu alcool, agresată sexual, apoi șantajată și amenințată. Omul a distribuit apoi imagini compromițătoare cu fata. Culmea e că, în final, a susținut, prin avocat, că ea e singura vinovată pentru că l-a sedus.

Coşmarul fetei a început în iulie, anul trecut, când individul a ademenit-o în locuinţa lui. Acolo au consumat alcool, apoi au întreţinut relaţii intime, iar individul a și filmat agresiunea.

Au urmat luni de teroare, timp în care bărbatul o șantaja că trimite imaginile compromițătoare familiei și colegilor fetei. Pentru a o constrânge să continue raporturile sexuale, o supraveghea zilnic de lângă liceul în care învață.

Luna trecută însă, fata a refuzat să îl mai vadă pe bărbat, iar acesta a pus în practică amenințările: a trimis imaginile colegilor fetei, dar şi familiei. Poliţiştii au intrat pe fir şi l-au ridicat pe bărbat, chiar din apropierea şcolii. La audierile care au urmat a susținut că este nevinovat.

Citește și
retinut
Bătută de soț, o femeie din Craiova a cerut ajutor unui străin, pe internet, care a alertat Poliția și a salvat-o

Dorin Danciu, avocat din oficiu al suspectului: „Varianta clientului meu a fost că această tânără l-a sedus sentimental. Sunt foarte multe mesaje în care arată că e îndrăgostită de el, fuge de acasă, trimită filmări la mama ei că ea e acasă și când colo, el făcea taxi, se plimba toată noaptea cu taxi, cu el. El nu știa că este minoră”.

Marți, individul acuzat de pornografie infantilă şi viol a fost arestat pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Ce a pățit un bărbat care a îmbătat o fată de 16 ani, apoi a întreţinut relaţii sexuale cu ea. Luni de zile a urmărit-o
Ce a pățit un bărbat care a îmbătat o fată de 16 ani, apoi a întreţinut relaţii sexuale cu ea. Luni de zile a urmărit-o

Un bărbat de 54 de ani din Timișoara a fost reținut de procurorii DIICOT pentru pornografie infantilă și viol. Potrivit anchetatorilor, victima individului a fost o fată de 16 ani, care ar fi fost ademenită cu alcool și batjocorită.

Recomandări
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade
ANM prelungește avertizările: Val de frig și ninsori în România. Temperaturile scad până la -18 grade

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic
Cum ar putea arăta Bucureștiul în 2035. Albia betonată a Dâmboviței va „înverzi”, Splaiul Unirii - eliberat de trafic

Albia betonată a râului Dâmbovița, care “despică” Bucureștiul în două, se va transforma dintr-o “barieră” între sectoare într-un adevărat coridor verde-albastru, capabil să răcorească orașul, să aducă biodiversitate și să conecteze cartierele capitalei.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Joi noaptea, Rusia a lansat unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene asupra orașelor ucrainene, din ultimele luni. Cel puțin 4 persoane au murit și alte 19 au fost rănite în Kiev.