Evaziune fiscală masivă în domeniul criptomonedelor: ANAF identifică prejudiciu de peste 10 milioane lei

anaf fisc

Inspectorii ANAF au identificat în luna mai a acestui an la un singur agent economic, venituri de peste 100 milioane de lei provenind din tranzacţii cu monede virtuale care au fost omise de la declarare.

Astfel au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare de aproximativ 10 milioane de lei, sumă ce a fost achitată integral la bugetul de stat în timpul verificărilor.

Direcţia generală antifraudă fiscală desfăşoară permanent acţiuni de analiză şi control, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul tranzacţiilor cu monede virtuale, verificări specifice care vizeză atât persoane juridice cât şi persoane fizice, pentru identificarea fenomenelor de neconformare fiscală, arată comunicatul de presă al ANAF.

ANAF recomandă tuturor persoanelor care au realizat venituri din transferul de monedă virtuală să declare veniturile obţinute din aceste activităţi, respectiv să achite taxele şi impozitele datorate în termenele legale, evitând astfel iniţierea de controale fiscale şi implicit stabilirea de dobânzi şi penalităţi suplimentare debitelor principale datorate.

Articol recomandat de sport.ro
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Împușcat la ieșirea din sediul unei televiziuni
Citește și...
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba
Căldura și seceta din 2024 au favorizat culturile mai puțin tradiționale. În Dăbuleni s-a făcut curmalul chinezesc sau jujuba

Căldura și seceta din acest an s-au dovedit prielnice pentru culturile mai puțin tradiționale. În județul Dolj, renumiții pepeni de Dăbuleni au un concurent serios: curmalele.

Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

Circulaţia rutieră va fi închisă, în reprize, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, până pe 25 octombrie
Circulaţia rutieră va fi închisă, în reprize, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, până pe 25 octombrie

Circulaţia rutieră va fi închisă, de luni, în reprize de 15 minute, pe trei sectoare ale DN 7, între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, pentru desfăşurarea unor lucrări de rânguire a versanţilor, dislocare a blocurilor de piatră şi îndepărtarea vegetaţiei.

Recomandări
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor
Autoritățile susțin că sunt pregătite pentru marea viitură de pe Dunăre. Ce le-au cerut primarilor

Se fac pregătiri intense pentru viitura de pe Dunăre care se va suprapune de duminică, 29 septembrie, și cu ploi torențiale aduse în țara noastră de un ciclon mediteranean.

Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău
Investiție de 25 de milioane de euro. O companie străină inaugurează o nouă fabrică în care va produce cărămidă, în Buzău

După scumpirile serioase din ultimii ani, prețurile materialelor de construcții încep să se potolească.

Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”
Israelul, după ce l-a ucis pe liderul Hezbollah, care se ascundea de câțiva ani: ”Pentru oricine ne amenință, o să vă găsim!”

Hezbollah a confirmat moartea liderului său, șeicul Hassan Nasrallah, după ce aviația israeliană a bombardat buncărul unde a fost localizat, într-o suburbie a Beirutului.