După cinci ani de lucrări, Bucureștiul va putea fi ocolit complet pe autostradă. Lotul 3 din A0 Sud, gata de deschidere

lotul 3, autostrada A0
Facebook/ Asociația Pro Infrastructura

Luni, 30 iunie, se va deschide circulația pe cei aproape 18 kilometri ai lotului 3 al Autostrăzii A0 Sud, între nodurile cu A1 și DN6. Astfel, autostrada de centură a Capitalei va face legătura între A1 și A2.

Lucrările de pe lotul 3 al Autostrăzii A0, secţiunea Joiţa - Bragadiru s-au finalizat, tronsonul urmând să fie deschis traficului rutier pe 30 iunie, în plin sezon estival. Anunțul fine după o serie de amânări. Astfel, lucrările care au început în 2019 ar fi trebuit terminate în 2022, dar au ajuns la final abia în 2025.

„Constructorul grec Aktor este în plin proces de finalizare a ultimelor lucrări necesare pentru a permite deschiderea circulaţiei pe acest tronson esenţial (...) Lotul 3 al A0 Sud (18 km) este crucial pentru conectarea în regim de autostradă între A1 şi A2, pe coridorul 4 Pan-european, în proximitatea Bucureştiului. Deşi termenul de finalizare era sfârşitul anului 2023, iar mobilizarea constructorului a întârziat proiectul, lucrările sunt acum într-un stadiu avansat. Mă aştept ca această ultimă etapă să fie finalizată în scurt timp, permiţând şoferilor să beneficieze de o autostradă modernă şi sigură”, a declarat recent Cristian Pistol, directorul general al CNAIR.

Luni, 30 iunie, se va deschide circulația pe cei aproape 18 kilometri ai lotului 3 al Autostrăzii A0 Sud, între nodurile cu A1 și DN6. Adică se vor conecta A1 și A2, iar șoferii vor putea ocoli în sfârșit Bucureștiul pe un drum modern, rapid și sigur, eliberând rușinea DNCB de traficul de tranzit pe care va rămâne doar cel local/metropolitan”, transmite Asociația Pro Infrastructură.

Reprezentanții ONG-ului subliniază că deși practic autostrada partea sudică a A0 este gata, amânarea deschiderii până pe 30 iunie poate fi pusă pe seama birocrației și deciziilor politice.

Citește și
CCR, scaune goale
După trei amânări, CCR este așteptată să ia o decizie privind pensiile speciale. ÎCCJ a transmis o „expertiză independentă”

„Dar va trebui să mai îndurăm situația până luni deși autostrada e gata: are marcaje, rosturi de dilatație, parapete de protecție, panouri anti-orbire, chiar și linia electrică aeriană din apropierea nodului cu A1 va fi finalizată azi sau mâine. Comisia de recepție vine astăzi pe lot. Dacă duminică erau alegeri, mâine circulam pe autostradă. În lipsa lor, nu mai e nicio grabă”, mai explică reprezentanții ONG-ului.

Întârzieri majore în construcția A0 Sud

Segmentul A0 Sud lot 3 cuprinde 15,465 km din Centura de Sud şi 2,5 km din Centura de Nord, despărţite de autostrada A1 spre Piteşti, cu un pasaj impresionant peste autostrada A1 în zona Ciorogârla. Proiectul mai include patru poduri, şase pasaje (overpass-uri), nouă pasaje pe autostradă, 46 de podeţe, două parcări de scurtă durată şi două zone de servicii.

După deschiderea acestui lot se va putea circula în regim de autostradă de la Constanţa la Curtea de Argeş (A2-A0-A1) şi de la Constanţa la Craiova (A2-A1-DEx12).

„Adevărul e că 3 zile de așteptare în plus pălesc în fața listei de promisiuni ratate. Grindeanu zicea că tronsonul va fi deschis încă din 2023, înainte de termenul contractual! Apoi ne-a spus că în 2024, în nenumărate rânduri, până în toamnă când n-a mai știut pe unde să scoată cămașa și apoi nici n-a mai pus piciorul în șantier.

Noi am demontat de fiecare dată promisiunile fanteziste și v-am zis realitatea. O mai facem o dată. Contract semnat în 14.04.2019 cu 12 luni de proiectare plus alte 30 de execuție. Aktor a întârziat depunerea proiectului tehnic, motiv pentru care a și încasat penalități. Ordinul de începere aferent lucrărilor a venit în 25.10.2021, deci termen finalizare: aprilie 2024”, mai arată ONG-ul.

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
După trei amânări, CCR este așteptată să ia o decizie privind pensiile speciale. ÎCCJ a transmis o „expertiză independentă”
După trei amânări, CCR este așteptată să ia o decizie privind pensiile speciale. ÎCCJ a transmis o „expertiză independentă”

Două decizii importante cu impact pe reforma pensiilor speciale ale magistraţilor sunt aşteptate vineri la Curtea Constituţională şi Curtea de Apel Bucureşti.

INSP avertizează părinții: Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor afectează sănătatea copiilor. Semnele de suprasolicitare
INSP avertizează părinții: Timpul excesiv petrecut în fața ecranelor afectează sănătatea copiilor. Semnele de suprasolicitare

Institutul Național de Sănătate Publică, prin campania „Fii conștient! Viața trăită online are consecințe offline!”, explică celor mici semnele care arată că au petrecut prea mult timp în fața ecranelor.

Jandarmeria Capitalei: spray iritant-lacrimogen folosit pentru detensionarea incidentelor din Piața Victoriei
Jandarmeria Capitalei: spray iritant-lacrimogen folosit pentru detensionarea incidentelor din Piața Victoriei

Jandarmeria Capitalei informează că au fost folosite pulverizatoarele de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă pentru detensionarea unora dintre manifestanţii din Piaţa Victoriei, care au aruncat cu recipiente din plastic şi bulgări de zăpadă. 

Recomandări
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan
Război pe pensiile magistraților: Înalta Curte trimite la CCR o expertiză care contestă legea Guvernului Bolojan

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis la Curtea Constituţională concluziile unei "expertize independente" întocmite de un expert contabil autorizat. 

Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online
Liste publice cu românii datori la stat: proiect de lege pentru afișarea restanțierilor online

Autoritățile vor ca datoriile pe care românii le au la Fisc și la direcțiile de taxe locale să apară pe liste publice care pot fi accesate online.

A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi
A ajuns în România cârtița uriașă care va străpunge Carpații. Are dimensiunea unui teren de fotbal și va săpa 20 de m pe zi

În premieră pentru infrastructura din România, a ajuns la noi un utilaj uriaș care va fora prin munți, cu ajutorul unei tehnici noi, un tunel rutier de autostradă.