Două tinere din Harghita au fost reţinute după ce au agresat o fată de 12 ani, în urma unui conflict pornit în online

62544372
Shutterstock

Două tinere, în vârstă de 17 şi 21 de ani, au fost reţinute de poliţiştii din Topliţa, după ce au agresat o minoră de 12 ani, în urma unui conflict generat în mediul online.

Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Harghita, duminică seara o femeie din Topliţa a anunţat Poliţia că fiica sa ar fi fost agresată fizică de două tinere.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat două tinere, care la data incidentului s-au întâlnit cu fata de 12 ani pe o stradă din municipiu.

"Pe fondul unei stări conflictuale preexistente, generată de schimbul de cuvinte şi expresii jignitoare în mediul online, cele două tinere i-ar fi aplicat minorei mai multe lovituri cu palma peste faţă. În cursul zilei de astăzi (marţi - n.red.), cele două persoane bănuite de comiterea faptei au fost reţinute pentru 24 de ore şi au fost depuse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita", a transmis sursa citată.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru comiterea săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Citește și
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români
Protest al agricultorilor din toată Europa față de acordul Mercosur, la Strasbourg. Printre ei, 200 de fermieri români

50 de fermieri români au pornit luni seară spre Strasbourg, unde vor participa la un protest care adună agricultori din toată Europa.

Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”
Momentele dramatice ale salvării fetiței căzute în lac, povestite de unul dintre salvatori: „Gheața s-a spart sub mine”

Unul dintre bărbații care și-au riscat viața pentru a o salva pe fetița căzută în lac, în Craiova, zilele trecute, rememorează momentele dramatice.

Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută
Aurora boreală, vizibilă în România după cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani. Unde a fost văzută

Cea mai puternică explozie solară din ultimii 20 de ani, spun specialiștii, a făcut vizibilă Aurora Boreală, și de pe teritoriul României.

Recomandări
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor
Când va fi gata bugetul de stat pe 2026. Surse: Guvernul va discuta cu primarii după creșterea taxelor și impozitelor

În ședința coaliției s-a agreat un calendar clar pentru adoptarea bugetului de stat pe 2026, procedurile urmând să se finalizeze până pe 27 februarie, susțin surse politice pentru Știrile ProTV.

Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case
Cea mai rece săptămână din această iarnă. Unde a fost cel mai frig. Oamenii îngheață de frig în case

A început cea mai rece săptămână din această iarnă. Deja s-au înregistrat -20 de grade în zori, iar acum polul frigului a fost în Maramureş.

„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde
„Sfatul” tăios al lui Trump pentru Europa în disputa privind Groenlanda. Cum se va răzbuna pe liderii EU dacă va pierde

Președintele SUA, Donald Trump, a „sfătuit” Europa să se concentreze mai degrabă pe războiul din Ucraina și nu pe Groenlanda.