Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două mașini s-au ciocnit în Lugoj, iar un pieton a decedat. Unul dintre autovehicule a fost proiectat pe trotuar

Un pieton a decedat după ce două maşini s-au ciocnit marţi seară, la Lugoj, iar unul dintre autovehicule a fost proiectat pe trotuar în urma impactului. Victima este o femeie de 53 de ani, în acest caz fiind deschis un dosar pentru ucidere din culpă.  

”La data de 16.04.2024, în jurul orei 20:20, poliţiştii Biroului Rutier Lugoj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe Splaiul 1 decembrie 1918 din municipiu. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului unde au constatat faptul că un bărbat în vârstă de 50 de ani a condus un autoturism pe Splaiul 1 decembrie 1918 din municipiul Lugoj, dinspre strada Ion Huniade spre strada Timişorii, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie în vârstă de 70 de ani”, relatează IPJ Timiş.

În urma impactului, autoturismul condus de către femeia în vârstă de 70 de ani a fost proiectat pe trotuar, unde a surprins şi acroşat o femeie care era pieton, în vârstă de 53 de ani. În urma impactului, femeia lovită de maşină a decedat. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În acest caz a fostdeschis un dosar penal pentru nfracţiunea de ucidere din culpă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult