Doi bărbați au intrat într-o casă din Medgidia și i-au amenințat pe proprietari. Au furat bijuterii, telefoane și bani

„Pedeapsa” barbară primită de o femeie din Brașov de la soțul ei pentru o presupusă indifelitate. Un vecin a dat alarma
Pro TV

Un bărbat de 30 de ani şi un tânăr de 17 ani au fost reţinuţi de poliţiştii din Constanţa pentru 24 de ore deoarece au pătruns într-o locuinţă din Medgidia.

Cei doi i-au  ameninţat cu un cuţit pe proprietari şi le-au furat bijuterii, telefoane mobile, 2800 de euro şi 4000 de lei.

„Astfel, în noaptea de 23 spre 24 decembrie, aceştia ar fi pătruns într-un imobil de pe strada Viilor şi i-ar fi deposedat pe proprietari, prin violenţă, sub ameninţarea unui obiect tăietor – înţepător şi a unor obiecte contondente, de 2.800 de euro, 4.000 de lei, mai mule bijuterii din metal preţios, în greutate de 45 de grame, şi trei telefoane mobile”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Poliţiştii au făcut, joi, două percheziţii în Medgidia, la locuinţe persoanelor bănuite de comiterea faptei, un tânăr de 17 ani şi un bărbat de 30 de ani şi au găsit unele dintre bunurile furate.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Citește și
acc mm
Trei polițiști au fost răniți, iar unul este în comă, după ce un Porsche a intrat pe contrasens, în Borșa, de Crăciun. VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
FOTO ȘI VIDEO Avem imagini! Cum a fost sabotat Nicolae Stanciu înainte să rateze penalty-ul din prelungirile meciului cu Milan
Citește și...
Accidentul din Borșa a fost filmat. Momentul șocant în care un Porsche intră pe contrasens în mașina de poliție
Accidentul din Borșa a fost filmat. Momentul șocant în care un Porsche intră pe contrasens în mașina de poliție

Impact violent - surprins de camerele de supraveghere - în prima zi de Crăciun în Borșa, Maramureș.

Trei polițiști au fost răniți, iar unul este în comă, după ce un Porsche a intrat pe contrasens, în Borșa, de Crăciun. VIDEO
Trei polițiști au fost răniți, iar unul este în comă, după ce un Porsche a intrat pe contrasens, în Borșa, de Crăciun. VIDEO

Incident grav în dimineața de Crăciun. Trei agenţi de poliție au fost răniţi, iar unul este în comă, după ce mașina în care se aflau a fost lovită în plin de un Porsche care a intrat pe contrasens, în orașul Borșa, din Maramureș.

Un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor din Bacău a abandonat mașina și a fugit în pădure. Ce a urmat
Un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor din Bacău a abandonat mașina și a fugit în pădure. Ce a urmat

Un bărbat din comuna Răcăciuni a fost reţinut de poliţişti după ce a fost depistat conducând un autoturism în stare de ebrietate şi fără a deţine permis de conducere, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.  

Recomandări
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich
Nicușor Dan a postat convorbirea dintre pilotul român al aeronavei Spartan și controlorul de trafic din Zürich

După controversele legate de zborul întârziat al președintelui Nicușor Dan de la Paris, ministrul Apărării a venit cu explicații.

ANM: Vremea va deveni deosebit de rece în toată România. Ninsori, ger, polei și vânt puternic până pe 13 ianuarie
ANM: Vremea va deveni deosebit de rece în toată România. Ninsori, ger, polei și vânt puternic până pe 13 ianuarie

Vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara în acest sfârşit de săptămână, iar în nordul Moldovei sunt estimate temperaturi de minus 10 grade pe parcursul zilei de sâmbătă.

Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”
Rusia a lovit a doua oară Ucraina cu racheta Oreşnik, care prinde o viteză de 13.000 km/h. „O ameninţare gravă pentru Europa”

Rusia a lovit în noaptea de joi spre vineri „ţinte strategice” din Ucraina cu ajutorul rachetei hipersonice Oreşnik, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, citat de AFP.