Descoperire explozivă într-o localitate din Vâlcea. O bombă din Primul Război Mondial stătea, neexplodată, pe drum

bomba, Valcea
ISU Valcea

Pompierii pirotehnicieni din localitatea Bujoreni au intervenit de urgență, marți, după ce - la marginea drumului comunal - a fost descoperită o bombă neexplodată din Primul Război Mondial. 

La locul evenimentului s-au deplasat și lucrători din cadrul poliției, care au asigurat zona până la sosirea pirotehnicienilor.

Specialiștii ISU au constatat că obiectul se afla la marginea drumului comunal, unde se efectuau lucrări pentru racordarea cu gaz a localității.

Bomba de aruncator (de proveniență românească) de calibru 120 mm, fără focos și fără stabilizator, dar cu încărcătură de TNT, datând din Primul Război Mondial, a fost ridicată și transportată în depozitul special destinat, urmând să fie distrusă.

Citește și
detector de metale
Descoperirea făcută de un "căutător de comori", în Vrancea. Autoritățile, în alertă

Se continuă cercetările pentru a se stabili dacă mai sunt alte elemente de muniție în zona respectivă, au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea.

Nu au fost victime sau pagube materiale.

”Atragem atenția cetățenilor asupra pericolului real reprezentat de astfel de situații și a necesității respectării unor măsuri specifice, în cazul în care identifică elemente de muniție rămasă neexplodată, fiind interzise:

• atingerea cu mâna sau cu alte obiecte;
• ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe;
• comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
• lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
• introducerea muniţiilor în foc;
• topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
• tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
• folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
• utilizarea pulberilor şi explozivilor provenite din muniţii, în scopuri artizanale;
• demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente;
• folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestor
” - mai subliniază cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer stelar pentru Radu Drăgușin! Echipa care luptă pentru semnătura lui
NEWS ALERT Transfer stelar pentru Radu Drăgușin! Echipa care luptă pentru semnătura lui
Citește și...
Zeci de explozii pe un câmp în Argeș. Muniție de război, veche de zeci de ani, distrusă de pirotehniști. GALERIE FOTO
Zeci de explozii pe un câmp în Argeș. Muniție de război, veche de zeci de ani, distrusă de pirotehniști. GALERIE FOTO

Zeci de explozii au răsunat, joi, în localitatea Suseni, din Argeș. Pirotehniștii din cadrul ISU au distrus muniție de război, veche de zeci de ani.

Descoperirea făcută de un
Descoperirea făcută de un "căutător de comori", în Vrancea. Autoritățile, în alertă

Mai multe elemente de muniţie provenind din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în Vrancea, printre acestea numărându-se două grenade şi mai multe cartuşe găsite de un "căutător de comori", informează ISU.

O bombă de aruncător și mai multe proiectile descoperite de o echipă de muncitori, în Timiș
O bombă de aruncător și mai multe proiectile descoperite de o echipă de muncitori, în Timiș

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ''Banat'' a intervenit marţi în satul timişean Cheglevici, comuna Dudeştii Vechi, după ce o echipă de muncitori a găsit mai multe elemente de muniție.

Recomandări
În ce condiții poate fi încheiat mandatul unui judecător CCR care boicotează votul. „Nu au dreptul să se abțină”
În ce condiții poate fi încheiat mandatul unui judecător CCR care boicotează votul. „Nu au dreptul să se abțină”

Pentru a treia oară, Curtea Constituțională amână soluția pentru proiectul pensiilor magistraților, după ce patru judecători, toți propuși de PSD, nu s-au prezentat la ședință.  

Previziuni economice pentru 2026. Economia crește încet, dar sigur. România poate bifa un record de fonduri europene atrase
Previziuni economice pentru 2026. Economia crește încet, dar sigur. România poate bifa un record de fonduri europene atrase

Economia pornește anul într-un ritm temperat, iar managerii din toate domeniile rămân prudenți în primele luni. Cum costurile sunt tot mari, angajările au fost amânate pentru moment.  

Reacția lui Trump după ce Putin i-a spus că Ucraina i-a atacat reședința cu drone
Reacția lui Trump după ce Putin i-a spus că Ucraina i-a atacat reședința cu drone

Preşedintele american Donald Trump se declară luni ”foarte furios” din cauza unui presupus atac al Ucrainei vizând reşedinţa preşedintelui rus Vladimir Putin, despre care a spus că ”nu-i place”, relatează AFP.