Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum s-a produs accidentul în care cei doi adolescenți din Dolj au murit. Amănunte incredibile despre șofer | ANIMAȚIE GRAFICĂ

Your browser doesn't support HTML5 video.

Destinul unor tineri din Dolj s-a frânt brutal la vârsta majoratului. Mașina în care se aflau cei doi iubiți s-a făcut praf, după o cursă amețitoare.

Potrivit unor surse din anchetă, tânărul șofer gonea cu 180 de kilometri pe oră. Autoturismul a ieşit de pe şosea şi s-a rostogolit de mai multe ori. Ambii tineri au pierit.

Acum doi ani, băiatul a furat mașina parinților și a fost urmărit de poliție.

Elevă la un colegiu național din Craiova, Maria absolvise de curând clasa a XI-a cu medie peste 9. Peste două săptămâni urma să implinească 18 ani.

Acestea sunt imagini filmate de ea în mașina în care peste doar câteva ore urma să moară. La volan era iubitul ei, un băiat dintr-o familie bună, care avea permis de conducere de două luni.

La intrarea într-o localitate, la 10 kilometri de Craiova, tânărul de 18 ani nu a mai controlat autoturismul și s-a răsturnat pe câmp. Mașina s-a oprit la 200 de metri de drum. Surse din anchetă spun că în momentul accidentului viteza vehiculului ar fi fost de peste 180 km/h. Cristian Grigorescu, Poliția Dolj: „Din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Din păcate, conducătorul auto și o tânără de 18 ani, din comuna Almăj, pasager în autoturism au decedat”.

Citește și
pompieri
Dolj: Hală cu baloți furajeri, cuprinsă de un incendiu

Maria nu ar fi purtat centura de siguranță și a fost proiectată afară din autoturism, la peste 200 de metri. Din această cauză, a fost găsită la câteva ore după accident, când cineva a descoperit un pantof și polițiștii au realizat că pe lângă sofer mai este și o victimă.

Radu Nicolae, director adjunct Colegiul Național „Ștefan Odobleja” Craiova: „Am aflat cu tristete despre încetarea din viață a tinerei Maria. Este într-adevăr un moment de mare tristețe. Media generală de peste 9 de la absolvirea clasei a XI-a spune totul despre atitudinea ei despre învățătura și comportamentul acesteia”.

Gest uluitor făcut de băiat cu câteva ore înainte de producerea accidentului

Bucăți din mașina iubitului Mariei au fost găsite de polițiști împrăștiate pe zeci de metri. Băiatul primise cadou autoturismul de la părinți.

Acum doi ani, le-a furat mașina și a fugit de poliție prin oraș, apoi a lovit un autoturism. La acea vreme i-a fost făcut dosar penal.

Iar joi seara - cu câteva ore înainte de accident - cineva l-a observat pe tânăr când făcea demaraje în viteză în spatele unui bloc și a cerut pe Facebook intervenția poliție.

Citește și: Ucraina: Rușii au bombardat un centru de reabilitare pentru copii, care aparține Republicii Moldova. Cinci oameni au murit

Vineri, ai lui nu au vrut să comenteze cele întâmplate.

Maria era singură la părinți.

Gheorghe Mălăescu, bunicul Mariei: „Era o fată bună”.

Mitică Scarlat, prieten de familie: „O fată frumoasă, chiar foarte frumoasă și învăța bine la Odobleja. Era fan al Universității Craiova”.

Constantin Dorobanțu, prieten de familie: „Nenorocire și pentru părinți și pentru cei care au cunoscut-o. Mai alaltăieri trece pe aici cu patine cu rotile, cu biciclete și eu o consideram încă un copil”.

Maria se întâlnea de patru luni cu baiatul în mașina căruia au sfârșit amândoi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult