Copiii aflați în tabără la Botoșani au învățat de la pompieri cum să acorde primul ajutor

×
Codul embed a fost copiat

Pentru că experiențele le ținem minte tot restul vieții, pompierii din Botoşani au vizitat o tabără de copiii unde au predat lecții prețioase.

200 de copii au învăţat să se protejeze în caz de calamitate și să acorde primul ajutor. Entuziasmul a fost mare, mai ales că au putut testa o parte din echipamentele militarilor.

Cei mici au fost învăţaţi cum să acorde primul ajutor.

Pompier: „Lăsăm victima şi plecăm acasă?”
Copii: „Nuu!”
Pompier: „O punem în poziţia laterală de siguranţă. Maxim 120 de compresiuni toracice pe minut."

Reacția potrivită în caz de cutremur ne poate salva viața.

Citește și
politie
Un bărbat de 59 de ani a fost ucis în Bușteni de prietenul său. Victima și agresorul consumase alcool în stațiune

Pompier: „Dacă se prăbuşeşte varul, tencuiala, dacă se sparge un geam, dacă sunteţi sub acea masă, vă protejează.”

Copiii au aflat și ce trebuie să facă în cazul în care găsesc un obuz.

Pompier: „Sunteţi la bunici, sunteţi în vacanţă?”
Copii: „Da!”
Pompier: „Înseamnă că vă puteţi întâlni cu asemenea obiecte, care sunt elemente de muniţie din timpul conflictelor armate.”

La final unul dintre copii le-a oferit pompierilor un colaj cu fotografii de la activitățile lor.

Articol recomandat de sport.ro
Mutare de impact în România! Ștefania Stoica a semnat: "Sunt nerăbdătoare!"
Mutare de impact în România! Ștefania Stoica a semnat: "Sunt nerăbdătoare!"
Citește și...
Un bărbat de 59 de ani a fost ucis în Bușteni de prietenul său. Victima și agresorul consumase alcool în stațiune
Un bărbat de 59 de ani a fost ucis în Bușteni de prietenul său. Victima și agresorul consumase alcool în stațiune

Un bărbat de 59 de ani a fost ucis, sâmbătă seară, în staţiunea prahoveană Buşteni, autorul crimei fiind un prieten alături de care victima consumase băuturi alcoolice, au precizat, pentru Agerpres, surse judiciare.

Turist prăbușit 70 de metri într-o râpă, cu ATV-ul. Salvamontiștii l-au dus până la ambulanță
Turist prăbușit 70 de metri într-o râpă, cu ATV-ul. Salvamontiștii l-au dus până la ambulanță

Salvatorii montani din Prahova au intervenit sâmbătă pentru recuperarea unui turist care a căzut cu ATV-ul într-o râpă din Munții Baiului, de la o înălțime de peste 70 de metri.

Traian Băsescu: „De fapt, asta era toată cheia: nu era nevoie de creşteri de taxe, ci de reducerea cheltuielilor”
Traian Băsescu: „De fapt, asta era toată cheia: nu era nevoie de creşteri de taxe, ci de reducerea cheltuielilor”

Fostul președinte Traian Băsescu susține că majorările de taxe nu erau necesare pentru populație și că soluția corectă ar fi fost reducerea cheltuielilor statului, în special în zonele care au generat deficitul bugetar.

Recomandări
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben
Val de aer arctic peste România. Urmează zile cumplite, cu ger extrem și ninsori abundente. Când scăpăm de Codul galben

Țara noastră a fost cuprinsă de un val de aer polar, iar acest lucru este resimțit în toate localitățile. S-au înregistrat minime de -10 până la -14 grade Celsius.

Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână
Gripa continuă să facă victime în România. Numărul deceselor a crescut considerabil într-o singură săptămână

Gripa continuă să facă victime. S-au înregistrat 8 decese într-o singură săptămână, iar riscurile rămân ridicate, avertizează specialiștii.

Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului
Avioane militare și civile rusești fac zboruri frecvente către Teheran. Moscova, plan de evacuare pentru liderii Iranului

Regimul de la Teheran este în pragul colapsului întrucât nu are soluții pentru a potoli furia oamenilor, cred tot mai mulți analiști.