Ploi torențiale și grindină în jumătate de țară. Județele sub Cod galben de furtună. HARTĂ

62270484
Shutterstock

Un cod galben de furtuni care se va extinde în jumătate de țară a fost emis marți de ANM. Avertizarea este valabilă la început în nouă județe din sud, iar apoi se extinde până joi în jumătate de țară.

Două atenţionări cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de precipitaţii, valabile în primă fază până miercuri dimineaţa în nouă judeţe din Oltenia şi Banat, iar ulterior, până joi, în aproape jumătate din ţară au fost emise marți de Autoritatea Națională de Meteorologie.

În intervalul 21 mai, ora 16:00 - 22 mai, ora 10:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Crişanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 - 70 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină.

Cod galben de furtuni extins în jumătate de țară. Care sunt regiunile afectate în prima fază

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi, pe arii mai restrânse, de peste 40 l/mp.

Citește și
Elevii din Neamț, Vrancea și Suceava blocați în Dubai revin în țară
Elevii din Neamț, Vrancea și Suceava blocați în Dubai revin în țară

Judeţele vizate de prima atenţionare Cod galben sunt: Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi Arad.

De asemenea, în perioada 22 mai, ora 10:00 - 23 mai, ora 10:00, va intra în vigoare cel de-al doilea cod galben de vreme instabilă. Astfel, în aproape jumătate din ţară, în judeţe situate în Banat, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină.

Pe alocuri, cantităţile de apă vor fi de 25 - 30 l/mp, izolat de peste 40 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse. 

Articol recomandat de sport.ro
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Suspendare colosală după ce a zis că "o femeie nu trebuia să fie delegată"
Citește și...
Elevii din Neamț, Vrancea și Suceava blocați în Dubai revin în țară
Elevii din Neamț, Vrancea și Suceava blocați în Dubai revin în țară

Elevii din Neamț, Vrancea și Suceava blocați în Dubai revin vineri în țară. Ei au fost repatriați cu un zbor organizat de Ministerul de Externe.

Tânărul care a tras cu pistolul într-o parcare din Craiova are 15 ani. Arma lui nu a fost găsită
Tânărul care a tras cu pistolul într-o parcare din Craiova are 15 ani. Arma lui nu a fost găsită

Polițiștii din Dolj au reușit să-l găsească pe individul care a tras cu pistolul în parcarea unui centru comercial din Craiova, acum câteva zile. 

Tată și fiu arestați la Iași pentru trafic de persoane: ar fi exploatat un bărbat și un minor de 15 ani la o fermă
Tată și fiu arestați la Iași pentru trafic de persoane: ar fi exploatat un bărbat și un minor de 15 ani la o fermă

Doi indivizi au fost arestați preventiv, în Iași, după ce ar fi exploatat un bărbat și un adolescent de 15 ani. Suspecții sunt tată și fiu şi au fost arestaţi preventiv.

Recomandări
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei
Război în Iran, ziua a șaptea. Armata israeliană susţine că 50 de avioane au bombardat buncărul subteran al lui Khamenei

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.

Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară
Premierul Bolojan a cerut sprijinul Emiratelor Arabe Unite pentru facilitarea zborurilor românilor care vor să revină în țară

Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a avut vineri o convorbire telefonică cu Alteţa Sa Şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Preşedintele Emiratelor Arabe Unite.

Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei
Undă verde de la Bruxelles: România primește 150 de milioane de euro pentru baterii de stocare a energiei

Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România, în valoare de 150 de milioane euro (764 de milioane lei), pentru sprijinirea stocării energiei electrice, în conformitate cu obiectivele Pactului pentru o industrie curată.