Cine a primit cele mai mari condamnări în dosarul Colectiv

62155948

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare.

Primarul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Iniţial, la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare.

De menţionat că, în timpul procesului, judecătorii de la CAB au eliminat forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu de care era acuzat Piedone.

Potrivit deciziei instanţei, Piedone a fost condamnat la patru ani închisoare pentru o infracţiune de abuz în serviciu, în legătură cu autorizaţia emisă de Primărie pentru clubul Colectiv şi achitat pentru altă infracţiune de abuz în serviciu, potrivit Agerpres.

Citește și
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

În acelaşi dosar, patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare (la instanţa de fond, cei trei primiseră câte 11 ani şi 8 luni):

* Paul Gancea - 6 ani şi 4 luni de închisoare;

* Costin Mincu - 8 ani de închisoare;

* Alin George Anastasescu - 11 ani şi 8 luni de închisoare.

De asemenea, George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 8 luni închisoare.

Alte condamnări din dosar:

* pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - fiecare 6 ani şi 10 luni;

* Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 2 ani şi 6 luni cu suspendare, plus efectuarea a 80 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti SA sau în cadrul ADP sector 1 Bucureşti.

Pe de altă parte, trei funcţionare de la Primăria Sectorului 4 implicate în acest caz au fost achitate. Este vorba de Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale; Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior; Ramona Sandra Moţoc, referent superior. Acestea primiseră la instanţa de fond pedepse între trei ani cu suspendare şi 8 ani cu executare.

Instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva Danielei Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, după ce aceasta a decedat.

Firmele SC Colectiv Club SRL şi Golden Ideas Fireworks Artists trebuie să plătească fiecare o amendă penală de 47.000 lei.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, Sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu "nu au asigurat cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului şi a clienţilor prin asigurarea unui număr de căi de ieşire suficient şi prevăzut de lege, marcate şi dotate corespunzător, şi nu au stabilit clauze privind sănătatea şi securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea şi sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL şi SC Digidream Multimedia SRL".

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone a fost acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4.

Conform DNA, în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, cei doi ofiţeri ISU Antonina Radu şi George Matei, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu bună ştiinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce decurgeau din conţinutul prevederilor legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor, deşi au luat cunoştinţă şi au constatat că acel club din Bucureşti (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcţionat ca persoană juridică SC Music Hall SRL Bucureşti, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL Bucureşti) desfăşura activităţi specifice fără a deţine aviz/autorizaţie de securitate la incendiu.

Procurorii au reţinut că cei doi au permis funcţionarea în continuare a societăţii în condiţiile constatate şi nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a acestora şi a angajaţilor care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 - 30 octombrie 2015, dar şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deşi au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu şi George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej, şi nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidenţă de către ISU Bucureşti pentru că funcţiona fără aviz/autorizaţie de securitate la incendiu, aşa cum erau obligaţi de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a produs, joi, în judeţul Vrancea.

Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație
Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație

Compania aeriană națională TAROM intră în cursa relansării. Pregătește o aplicație pentru călători și parteneriate cu alți operatori pentru rute atractive. În plus, compania speră că va putea reduce costurile după ce va primi în vară două aeronave noi. 

Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor

Sălile de jocuri de noroc ar putea dispărea din unele orașe din țară. Mai multe primării au anunțat, în ultimele zile, că vor propune în consiliile locale interzicerea acestor activități.

Recomandări
Bolojan evită disputa PSD-PNL: „Respectarea cetățenilor înseamnă respectarea programului de guvernare”
Bolojan evită disputa PSD-PNL: „Respectarea cetățenilor înseamnă respectarea programului de guvernare”

Premierul Ilie Bolojan, care este preşedintele PNL, evită să comenteze demersurile anunţate de preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, privind extinderea consultării interne din partid cu privire la rămânerea în coaliţia de guvernare. 