Ce conțineau plicurile trimise la Ambasada Ucrainei de la București. Anunțul SRI

×
Codul embed a fost copiat

Autoritățile au transmis, miercuri seara, că plicurile trimise către Ambasada Ucrainei de la București nu conțineau substanțe periculoase, ci ”fragmente de țesuturi organice”.

"În urma primelor analize de laborator, s-a constatat că în plicuri nu se află conținut de interes pirotehnic și nici alte substanțe periculoase. Menționăm că analizele specifice au arătat că plicurile conțin fragmente de țesuturi organice, iar pentru stabilirea provenienței acestora este necesară o analiză suplimentară pe care o vor efectua instituțiile abilitate ale statului. Pe componenta prevăzută de atribuțiile legale pe care le are SRI, verificările întreprinse de noi s-au finalizat", au transmis autoritățile. 

Amintim că marți a fost alertă la Ambasada Ucrainei din București unde au ajuns prin poștă două plicuri suspecte. După ce le-au verificat reprezentanții SRI au anunțat că înăuntru nu era explozibil.

Incidentul din România nu a fost singular, ambasadele Ucrainei din alte țări au primit, însă, scrisori, ori colete, pătate de sânge sau care conțineau ochi de animale, iar în Spania un agent de securitate a fost rănit de o explozie în timp ce încerca să deschidă un plic identic.

 

Citește și
ambasada ucrainei
Plicuri suspecte primite de Ambasada Ucrainei de la București. Campanie de atacuri în toată lumea. Reacția Ucrainei FOTO
Articol recomandat de sport.ro
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Așa arată cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”
Citește și...
Primele informații despre conținutul plicurilor trimise la Ambasada Ucrainei. Plicurile ar fi fost trimise prin poștă
Primele informații despre conținutul plicurilor trimise la Ambasada Ucrainei. Plicurile ar fi fost trimise prin poștă

A fost alertă la Ambasada Ucrainei din București unde au ajuns prin poștă două plicuri suspecte. După ce le-au verificat reprezentanții SRI au anunțat că înăuntru nu era explozibil.

Plicuri suspecte primite de Ambasada Ucrainei de la București. Campanie de atacuri în toată lumea. Reacția Ucrainei FOTO
Plicuri suspecte primite de Ambasada Ucrainei de la București. Campanie de atacuri în toată lumea. Reacția Ucrainei FOTO

Forțele de ordine au intrat, marți, în alertă, după ce Ambasada Ucrainei din România a anunțat că a primit două plicuri cu un conținut suspect.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații
Dacia și Renault, amendate de Consiliul Concurenței. Companiile s-ar fi înțeles să nu-și fure angajații

Consiliul Concurenței anunță că a amendat opt companii, printre care Automobile Dacia și Renault Technologie Roumanie pentru practici ilegale pe piața muncii.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.