CCR a amânat din nou decizia privind protocoalele încheiate de SRI şi Parchetul General

61999269
Inquam Photos / George Calin

CCR a amânat din nou decizia referitoare la posibila existență a unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public și Parlament, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 și 2016.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a susţinut că Ministerul Public, prin protocoalele încheiate cu SRI, a readus Justiţia de după 2009 la cea care se înfăptuia în perioada comunistă.

„Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională existent în prezent între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte, pe de o parte, Parlamentul României, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, (...) conflict constând în faptul că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor cu SRI (...), şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit SRI cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis în mod expres de legiuitor. (...)

Acţionând în acest mod, conferind, prin acte secrete, SRI competenţe acolo unde Parlamentul nu le-a prevăzut sau chiar le-a interzis, Ministerul Public s-a comportat ca legiuitor, interferând în mod discreţionar în atributul exclusiv al Parlamentului ca unică autoritate legiuitoare a ţării", declara Iordache la CCR, potrivit Agerpres.

La rândul său, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a precizat că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.

Citește și
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin

„Parlamentul verifică inclusiv activitatea CSAT, adică a autorităţii autonome învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea SRI. (...) Or, în tot acest context din care rezultă controlul efectiv şi direct al Parlamentului asupra Serviciului Român de Informaţii, credem că este justificată solicitarea de a reconfigura cadrul procesual creat prin prezenta sesizare, în sensul acordării calităţii de parte Parlamentului, alături de Ministerul Public, în conflictul cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conduita generatoare a acestui conflict ar consta în exercitarea sau exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a propriilor atribuţii constituţionale (...). Dacă Parlamentul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională menţionată este de presupus în mod rezonabil că ar fi identificat din vreme situaţia pe care prin prezenta o califică ca fiind arbitrară sau contra legii", a subliniat Nedelcu.

Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Contestat de „fiica secretă”, Vladimir Putin mai primește o lovitură din cercul său de apropiați
Citește și...
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin
O maşină în care se aflau doi adulţi şi un minor aluat foc în mers, în judeţul Caraş- Severin

Un incendiu a izbucnit la un autoturism, la ieşire din Reşiţa spre Caransebeş, în judeţul Caraş- Severin. În maşină se aflau doi adulţi şi un minor care au reuşit să se autoevacueze.

Primele rețineri în ancheta drogurilor din cazul crimei de la Cenei. Ce au descoperit polițiștii și procurorii DIICOT
Primele rețineri în ancheta drogurilor din cazul crimei de la Cenei. Ce au descoperit polițiștii și procurorii DIICOT

Patru persoane au fost reținute joi seară, după audieri la DIICOT Timișoara, în dosarul drogurilor legat de crima de la Cenei, în care un băiat de 15 ani a fost ucis de trei colegi.

Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit
Cutremur în România. Ce magnitudine a avut și unde a lovit

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 s-a produs, joi, în judeţul Vrancea.

Recomandări
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe
Bucureștiul este pe locul 3 în topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe noi. Diferențele de la o zonă la alta sunt uriașe

Chiar dacă numărul tranzacțiilor imobiliare a scăzut, dezvoltatorii lansează noi proiecte rezidențiale. 

Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor
Sălile de jocuri de noroc ar putea fi interzise în mai multe orașe. Unii primari au decis deja închiderea lor

Sălile de jocuri de noroc ar putea dispărea din unele orașe din țară. Mai multe primării au anunțat, în ultimele zile, că vor propune în consiliile locale interzicerea acestor activități.

Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație
Planul de salvare a TAROM, după gaura de peste 30 de milioane de euro de anul trecut: Pregătește noi rute și o aplicație

Compania aeriană națională TAROM intră în cursa relansării. Pregătește o aplicație pentru călători și parteneriate cu alți operatori pentru rute atractive. În plus, compania speră că va putea reduce costurile după ce va primi în vară două aeronave noi.