Cât poate să facă trenul dintre Timișoara și Iași, sâmbătă, pe caniculă. CFR a dat deja apă călătorilor

Cât poate să facă trenul dintre Timișoara și Iași, sâmbătă, pe caniculă. CFR a dat deja apă călătorilor

Trenul dintre Timișoara și Iași înregistrează o întârziere de cinci ore, care se adaugă peste durata obișnuită a drumului. Asta înseamnă pentru călători aproape 22 de ore de mers în condiții de căldură extremă.

Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţa, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat.

Potrivit Informaticii feroviare, trenul face 16 ore și jumătate în mod normal, perioadă la care se adaugă întârzierea de cinci ore

Potrivit sursei citate, întârzierea este generată de defectarea locomotivei în staţia Lugoj.

Trenul îşi va relua circulaţia în condiţii de siguranţă cu o locomotivă de ajutor care va sosi de la Arad, după efectuarea tuturor procedurilor specifice unei asemenea situaţii (acţiuni de manevră detaşare/ataşare, proba frânei etc)", se menţionează în comunicat.

Citește și
Bucuresti-Giurgiu, ca acum 155 de ani. Călătoria dura o oră și jumătate pe vremea lui Carol I, acum două ore
București-Giurgiu, ca acum 155 de ani. Călătoria dura o oră și jumătate pe vremea lui Carol I, acum-două ore

CFR Călători precizează că a oferit călătorilor din trenul IR 1831, în staţia Lugoj, apă şi produse de patiserie.

Articol recomandat de sport.ro
Louis Munteanu s-a revanșat. Cum a apărut la câteva zile după scandalul cu tricoul lui FCSB
Louis Munteanu s-a revanșat. Cum a apărut la câteva zile după scandalul cu tricoul lui FCSB
Citește și...
Un tren Timişoara Nord - Mangalia are o întârziere de peste 5 ore. Călătorii au plecat de miercuri după-amiază
Un tren Timişoara Nord - Mangalia are o întârziere de peste 5 ore. Călătorii au plecat de miercuri după-amiază

Trenul IR 1992 Timişoara Nord - Mangalia va sosi la destinaţie cu o întârziere semnificativă, de peste 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat.

București-Giurgiu, ca acum 155 de ani. Călătoria dura o oră și jumătate pe vremea lui Carol I, acum-două ore
București-Giurgiu, ca acum 155 de ani. Călătoria dura o oră și jumătate pe vremea lui Carol I, acum-două ore

După 19 ani, CFR a redeschis circulația feroviară pe prima cale ferată construită în România: București - Giurgiu. Această rută strategică, dintre Dunăre și restul țării, a stat blocată din cauza unui pod rupt de inundații în 2005.

Recomandările CFR Călători pentru pasageri pe timp de caniculă
Recomandările CFR Călători pentru pasageri pe timp de caniculă

Instalaţiile de climatizare din trenurile aflate în circulaţie în această perioadă cu temperaturi caniculare sunt verificate suplimentar din punct de vedere tehnic şi funcţional înainte de plecarea în cursă, precizează CFR Călători.  

Un tânăr de 25 de ani din Suceava a murit după ce a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu
Un tânăr de 25 de ani din Suceava a murit după ce a sărit în fața trenului, în Târgu Jiu

Un tânăr de 25 de ani, din judeţul Suceava, a fost accidentat mortal de tren la intrarea în staţia CFR Târgu Jiu, anunţă, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

La CFR întârzie până și trenurile care nu au fost date în folosință. Între timp, modernizează vechile vagoane
La CFR întârzie până și trenurile care nu au fost date în folosință. Între timp, modernizează vechile vagoane

Dacă tot nu avem trenuri noi pe căile ferate române, măcar vom circula în vagoane vechi modernizate. Primele au fost prezentate marți și vor pleca în călătorie săptămâna viitoare.  

Recomandări
Întâlnire decisivă Trump-Zelenski, pe tema planului de pace. Președintele SUA a anunțat că a vorbit la telefon cu Putin
Întâlnire decisivă Trump-Zelenski, pe tema planului de pace. Președintele SUA a anunțat că a vorbit la telefon cu Putin

Volodimir Zelenski a fost primit de Donald Trump în Florida, duminică seara (ora României, n. red.) pentru a încerca să obţină sprijinul preşedintelui SUA pentru noua versiune a planului de pace privind războiul din Ucraina.

Cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe. Vântul suflă cu peste 120 km/h, iar traseele montane sunt periculoase
Cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe. Vântul suflă cu peste 120 km/h, iar traseele montane sunt periculoase

Este cod roșu de viscol în zonele înalte din 11 județe, între care Sibiu, Brașov, Prahova și Vâlcea. Ninge susținut, iar vântul mușcă de-a dreptul, cu rafale care depășesc 120 km/h.

Incendiu puternic la un depozit de pe bulevardul Iuliu Maniu din București. A fost trimis mesaj RO-Alert | VIDEO
Incendiu puternic la un depozit de pe bulevardul Iuliu Maniu din București. A fost trimis mesaj RO-Alert | VIDEO

A fost mobilizare de forțe, duminică, în Capitală, după ce un depozit situat în cartierul Militari a fost cuprins de flăcări.