Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Suspiciuni de fraudă privind programul "Casa Verde". A fost oprit în ziua în care a debutat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Programul "Casa Verde", prin care românii sunt încurajaţi să îşi monteze panouri fotovoltaice pe acoperiş, cu sprijin financiar de la stat, este blocat de 10 zile, adică de când a debutat.

Există suspiciuni de fraudă, spun unii instalatori de panouri, care au depus deja plângeri la Agenţia Fondului pentru Mediu şi Consiliul Concurenţei. Aceştia susţin că au fost folosite programe robot, prin care au fost introduse automat dosare, aşa că nu au avut drepturi egale.

Aplicaţia dedicată programului "Casa Verde fotovoltaice" a devenit funcţională la ora 10 dimineaţa, pe 10 septembrie. 6 ore şi jumătate mai târziu, a fost blocată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Şi asta pentru că în acest interval de timp, foarte scurt, în sistem au fost introduse nu mai puţin de 13.300 de cereri şi s-au rezervat aproape jumătate din fondurile disponibile.

Fondurile pentru Zona de Sud-Vest au fost epuizate, iar în zona de centru ar mai fi bani doar pentru aproximativ 500 de beneficiari, în timp ce în în sud şi în nord-vest mai sunt disponibile jumătate.

22 de instalatori autorizaţi susţin că la mijloc este ceva necurat şi îi acuză de fraudă pe unii dintre colegii de breaslă. Ei au reclamat situaţia la Agenţia Fondului pentru Mediu şi la Consiliul Concurenţei dar spun că vor merge şi la Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Citește și
reparatii scoli
Statul le dă până la 40.000 lei românilor care fac reparaţii în casă. Care sunt condiţiile

„Este practic un război IT acum care se dă. Deja inclusiv AFM-ul a confirmat lucrul ăsta, că unele firme au abuzat de sistem şi au înscris mii de dosare în interval foarte scurt folosind aceste programe robot. Suntem 6 instalatori în Alba, am reuşit să înscriem toţi împreună în decurs de 6 ore sub 100 de dosare în timp ce pe întreaga zonă de centru, deci 5 sau 6 judeţe, s-au înscrie 2.500 de dosare. Este evident că s-au întâmplat lucruri anormale", spune un reclamant

Suspiciunile au blocat total programul. Aşa că benficiarii aflaţi în această situaţie ar putea să fie nevoiţi să meargă din nou la instituţii pentru documente.

„Unele dintre acte au valabilitate de 30 de zile, aşa că se apropie perioada când aceste acte vor expira şi trebuie reemise de către beneficiari”, spune unul dintre instalatori

De 10 zile, Agenţia Fondului pentru Mediu a pus un anunţ pe site, prin care anunţa se fac verificări, fără să spună când şi cum va fi reluat programul. "Casa verde fotovoltaice" asigură o finanţare de cel mult 20.000 de lei, adică 90% din costul unui sistem de panouri pentru o casă cu un consum obişnuit.

LIVE: Ştirile ProTV ale dimineţii. Urmăriți jurnalul și pe https://stirileprotv.ro/protvnews Vezi integral Știrile ProTV și pe aplicație --- http://onelink.to/dhrsfr

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult