Carne depozitată printre gândaci și excremente de șobolani în vechea hală din Piața Obor

×
Codul embed a fost copiat

Vechea hala din Piaţa Obor a fost închisă după ce comisarii ANPC care au descins acolo au găsit lucruri inacceptabile.

De pildă, carnea era păstrată şi procesată printre gândaci şi excremente de şobolani. Autorităţile au confiscat sute de kilograme de alimente şi au suspendat activitatea mai multor comercianţi.

La 7 dimineaţa, când primii muşterii începeau deja să apară, comisarii ANPC au intrat în Hala Veche din Piaţa Obor. Prima oprire: raionul de peşte.

Încântaţi de preţurile mai mici, clienţii continuau, totuşi, să cumpere.

Client: Ce am luat, am luat numai viu şi e mult mai bun.
Reporter: Uitaţi, aceştia nici nu se mai mişcă. 
Client: Aia e altceva, trebuie să te uiţi să vezi dacă respiră.

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Ca de obicei, la vederea inspectorilor, mulţi au tras obloanele. În schimb, la cei care nu au scăpat cu fuga, autorităţile au descoperit marfa ţinută la peste 12 grade în spaţii insalubre. Iar în depozitele ferite de clienţi erau produse expirate, unele ţinute pe jos, printre gunoaie şi excremente de şobolani.

Sub un tavan spart şi în foarte mult praf erau depozitate alimente expirate, chiar din luna aprilie, precum pachete de carne congelată sau produse semipreparate.

În primele cinci ore ale acţiunii, comisarii ANPC au confiscat sute de kilograme de carne de porc, de pui - proaspătă sau congelată - dar şi de brânză sau de peşte. Toată cantitatea a fost stropită cu clor, chiar de către inspectori, care au vrut să se asigure că produsele nu vor fi puse din nou la vânzare. Întreaga marfă va fi arsă după aceea.

Horia Constantinescu, președintele ANPC: "Geamuri sparte, deasupra capului trecătorilor, părţi importante din pereţi care cad, subsolul şi podul infestate cu şobolani şi gândaci."

La acţiune au participat inspectori din Capitală, dar şi din judeţele limitrofe.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.