Cabana şi stația meteorologică de pe Vârful Vlădeasa din Cluj au fost cuprinse de flăcări. Incendiul, favorizat de vânt

meteo varful vladeasa
Foto: ISU Cluj

Un incendiu a cuprins, marţi seară, cabana şi staţia meteorologică de pe Vârful Vlădeasa, pompierii din Cluj intervenind pentru protecţia rezervorului de combustibil. Arderea este favorizată de vântul puternic de la munte.

„Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin intervin în aceste momente pentru limitarea efectelor unui incendiu care a cuprins cabana şi staţia meteorologică de pe Vârful Vlădeasa. La faţa locului au fost trimise trei autospeciale pentru stingerea incendiilor din cadrul Detaşamentului Huedin şi al Detaşamentului 2 Cluj-Napoca”, a anunţat, marţi seară, ISU Cluj.

Personalul din cadrul Serviciului Salvamont Vlădeasa a acţionat până la sosirea pompierilor pentru protejarea personalului cabanei şi a staţiei meteo, precum şi pentru evacuarea bunurilor din cabană.

„Din nefericire, în momentul sosirii pompierilor cabana şi anexa acesteia erau cuprinse în totalitate de flăcări. Extinderea arderii a fost favorizată de vântul puternic care se manifesta la cota 1800. În prezent se acţionează pentru protecţia rezervorului de combustibil şi a altor elemente din vecinătăţi, astfel încât să se limiteze extinderea focarelor incendiului”, a adăgat sursa citată.

Citește și
radar
Un tânăr de 26 de ani din Galați a dat radarul polițiștilor peste cap. Cu ce viteză conducea bărbatul în localitate

Potrivit ISU, nu au fost persoane care să solicite îngrijiri medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Florentino Perez și-a făcut lista: doi antrenori pentru postul de ”principal” la Real Madrid
Citește și...
Un tânăr de 26 de ani din Galați a dat radarul polițiștilor peste cap. Cu ce viteză conducea bărbatul în localitate
Un tânăr de 26 de ani din Galați a dat radarul polițiștilor peste cap. Cu ce viteză conducea bărbatul în localitate

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Galați este cercetat penal, după ce a fost depistat de două ori, în decurs de două zile, încălcând legislația rutieră pe DN 25, în localitatea Umbrărești.

Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro
Lista bugetarilor afectați de tăierea de 10% a anvelopei salariale. Guvernul ar urma să facă economii de 3,1 miliarde de euro

Ministrul Radu Miruţă a anunţat că Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

Alina Gorghiu: 20% dintre victimele violenței domestice sunt bărbați. Protecția trebuie să fie egală pentru toți
Alina Gorghiu: 20% dintre victimele violenței domestice sunt bărbați. Protecția trebuie să fie egală pentru toți

Preşedintele Comisiei speciale împotriva violenţei domestice, deputatul Alina Gorghiu, a afirmat, marţi, că, deşi majoritatea victimelor sunt femei, sunt şi foarte mulţi bărbaţi care cad victime agresiunilor. 

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”
Presa de opoziție din Iran: Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în timpul protestelor. „Majoritatea, sub 30 de ani”

Cel puțin 12.000 de persoane ar fi fost ucise în protestele antiguvernamentale din Iran, conform Iran International, care citează surse oficiale și martori oculari

Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat
Proiect de lege depus în Congresul SUA pentru anexarea Groenlandei. Regiunea autonomă ar putea deveni al 51-lea stat

Un proiect de lege care vizează transformarea Groenlandei în cel de-al 51-lea stat al SUA, în urma recentei inițiative a președintelui Trump de a achiziționa teritoriul danez, a fost depus deja în Congres.