Bogdan Despescu: Amenzi de peste 170 milioane de lei aplicate de la începutul epidemiei

61933781
Inquam Photos/ Octav Ganea

Aproape 15.000 de persoane au fost verificate în ultimele 24 de ore, iar de la începutul epidemiei de coronavirus şi până în prezent au fost applicate amenzi, în valoare totală de peste 170 milioane de lei, a anunţat sâmbătă chestorul Bogdan Despescu.

”În ultimele 24 de ore au fost verificate aproape 15.000 de persoane. De asemenea, s-a asigurat paza spitalelor acolo unde este cazul, precum şi a locaţiilor de carantină instituţionalizată. S-a acţionat pentru verificarea persoanelor care sunt autoizolate şi în carantină, vorbim aici de o medie de peste 90.000 de persoane verificate zilnic”, a anunțat Bogdan Despescu secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). 

Despescu a mai precizat: ”De asemenea, verificarea respectării restricţiilor de circulaţie a reprezentat o activitate importantă pentru noi în această perioadă. De la începutul epidemiei au fost întocmite 400 de dosare penale, dintre care cele mai multe pentru zădărnicirea combaterii bolilor. De asemenea, au fost aplicate peste 130.00 de sancţiuni, în valoare totală de peste 170 de milioane de lei". 

El a mai anunţat că s-au stabilit culoare speciale de intrare şi ieşire din ţară pentru transportatori. "Sunt culoare separate de cele care reprezintă fluxul obişnuit de autoturisme. Concret, după ce domnul ministru Vela a avut o discuţie cu omologul său maghiar, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac 2 intră şi ies TIR-uri şi camioane cu marfă. Punctul Nădlac 2 are operaţionalizate 14 benzi de lucru, venind astfel în sprijinul operatorilor economici", a evidenţiat oficialul MAI.

Peste 30.000 de angajaţi ai MAI acţionează zilnic în diferite misiuni, aceştia fiind sprijiniţi de peste 1.000 de militari, precum şi de peste 4.000 de poliţişti locali, a adăgat oficialul MAI.

Citește și
CTP, despre situația elevilor români blocați în Dubai: Nu era previzibil atacul asupra Iranului? Ce să vadă școlarii acolo?
CTP, despre situația elevilor români blocați în Dubai: Nu era previzibil atacul asupra Iranului? Ce să vadă școlarii acolo?

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
GALERIE FOTO S-a lăsat de baschet și și-a urmat visul în modelling: ”Locked in”
Citește și...
CTP, despre situația elevilor români blocați în Dubai: Nu era previzibil atacul asupra Iranului? Ce să vadă școlarii acolo?
CTP, despre situația elevilor români blocați în Dubai: Nu era previzibil atacul asupra Iranului? Ce să vadă școlarii acolo?

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat vehement pe rețelele sociale situația celor 28 de elevi români blocați în Dubai, după închiderea spațiului aerian din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din Iran
Şedinţă la Guvern privind situaţia românilor blocaţi în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din Iran

Premierul Ilie Bolojan a convocat luni dimineaţă, la Palatul Victoria, o şedinţă pe tema situaţiei cetăţenilor români blocaţi în zona limitrofă Iranului din cauza conflictului din Orientul Mijlociu.

Un bărbat din Cluj a fost bătut și jefuit de doi indivizi în propria casă. Hoții au furat 10.000 de euro și bijuterii din aur
Un bărbat din Cluj a fost bătut și jefuit de doi indivizi în propria casă. Hoții au furat 10.000 de euro și bijuterii din aur

Un bărbat din județul Cluj a fost atacat în propria locuință, în plină zi, de două persoane care i-au furat banii și bijuteriile din aur.

Recomandări
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Iranienii spun că nu vor negocia cu SUA
LIVE UPDATE. A treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane în Iran. Iranienii spun că nu vor negocia cu SUA

În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni atacurile pe scară largă asupra Teheranului, vizând şi Hezbollah, care, pentru prima dată în conflict, a atacat Israelul dinspre Liban.

Riadul, principala rută de evacuare în mijlocul conflictului din Golf. Un zbor privat către Europa ajunge la 350.000 dolari
Riadul, principala rută de evacuare în mijlocul conflictului din Golf. Un zbor privat către Europa ajunge la 350.000 dolari

Riadul a devenit principala rută de evacuare pentru persoanele foarte bogate și directorii de top blocați în statele din Golf, pe fondul intensificării conflictului regional și al atacurilor iraniene asupra orașelor Dubai, Abu Dhabi, Doha și Manama.