Bilanțul după 5 zile de Electric Castle: 300.000 de participanți, buget de 15 milioane de euro și încasări record

×
Codul embed a fost copiat

După cinci zile, în care Bonțida a vibrat pe ritmul muzicii, povestea Electric Castle s-a încheiat cu la fel de multă energie.

Pentru mulți, noaptea de final a fost o continuare firească a maratonului, așa că s-au distrat până în zori. Duminică seară, pe scena principală, cântărețul Shaggy a făcut senzație. La
Electric Castle au fost anul acesta 300 de mii de participanţi.

În ultima seară de festival, Shaggy a fost primit de public cu entuziasm. Artistul este iar la modă, după ce generația tânără, i-a descoperit piesele.

Astăzi toată lumea şi-a făcut bagajele aşa că ambuteiajele au fost inevitabile. Cei care rămân în urmă fac bilanţul celor 5 zile de petrecere la Bonţida.

Bernadett Oncea , comerciant: "Am vândut undeva la 1500-2000 de euro".

Citește și
politie
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Aproape 300 de mii de oameni au ajuns la ediția cu numărul 11 a festivalului, care a avut un buget de peste 15 milioane de euro.

De departe, joi, când Justin Timberlake a urcat pe scenă, a fost cea mai aglomerată zi. Tot atunci a plouat cel mai tare.

Renate Roca-Rozenberg, PR Managerul Festivalului:
"Timpul de aşteptare a fost mai lung decât într-o zi normală de festival, dar cred că trebuie să privim bucuria de a avea artişti foarte mari la Bonţida şi să ne gândim ca infrastructura e până la urma cea din România."

Ca în fiecare an, festivalul a contribuit la dezvoltarea economiei locale. În bugetul comunei Bonțida, pe lângă veniturile încasate din închirierea terenurilor pentru festival, intra şi 2% din vânzarea biletelor.

Aurel Cărhaț, Primarul Comunei Bonțida:
"Anul trecut au intrat în bugetul local aproximativ 300 de mii de lei. Cu banii obținuți de acolo am deschis o arteră de intrare şi ieşire în festival pentru situații excepționale."

În plus, Electric Castle asigură locuri de muncă pentru oamenii din zonă, câteva luni pe an.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
GALERIE FOTO A spus „DA”! Fostul fotbalist de la FCSB și-a cerut iubita în căsătorie în Las Vegas
Citește și...
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii
Un muncitor din Vrancea și-a găsit colegul mort într-o pădure, în timpul programului. Ce au aflat polițiștii

Trupul unui bărbat de 58 de ani a fost găsit luni după-amiază într-o zonă împădurită din Movilița, unde aveau loc lucrări de exploatare a lemnului, a anunțat IPJ Vrancea.

Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger
Termoenergetica a amânat din nou termenul de livrare a căldurii și apei calde. Toată România este sub cod galben de ger

Termoenergetica a amânat din nou termenul de rezolvare a avariilor care au lăsat peste 3.500 de blocuri din București fără căldură și apă caldă în parametri normali.

Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații
Colegiul Medicilor din Constanţa s-a autosesizat în cazurile celor doi copii aflaţi în moarte cerebrală în urma unor operații

Preşedinte Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, anunţă că filiala Constanţa a Colegiului s-a autosesizat cu privire la cazurile celor doi copii care se află în moarte cerebrală la Spitalul de Urgenţă din Constanţa.

 

Recomandări
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii
Anunț oficial. Guvernul va adopta legile privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că, săptămâna viitoare, Guvernul va adopta pachetul de legi privind reforma administraţiei, cu tăieri de 10% din anvelopa pentru salarii, cu care va merge în Parlament pentru asumarea răspunderii.

PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!
PRO TV anunță încheierea formatului La Măruță începând cu 6 februarie 2026!

PRO TV va încheia difuzarea unuia dintre cele mai longevive formate ale sale: La Măruță.

Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie
Radu Miruţă, despre ajutorul de 50 de milioane euro dat de România Ucrainei: Banii ajung în bugetul NATO, SUA îi distribuie

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a afirmat, luni, că cei 50 de milioane de euro cu care România contribuie ajung în bugetul NATO, prin mecanismul PURL, iar Statele Unite ale Americii livrează echipamente militare Ucrainei.