Proiect. AUR propune limitarea puterii CCR de a anula alegerile fără probe concrete de fraudă

62538087
Pro TV

Invalidarea alegerilor prezidențiale ar putea fi permisă doar în baza unei contestații temeinic motivate și în caz de fraude grave, potrivit unui proiect legislativ depus de AUR și aflat în consultare publică la Camera Deputaților.

Potrivit propunerii, citate de Agerpres, "Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului, în limitele şi cu respectarea dispoziţiilor legale şi constituţionale. Rezultatul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României este validat sau invalidat de Curtea Constituţională, numai în baza probelor şi conform dispoziţiilor din legea pentru alegerea preşedintelui României.

Invalidarea oricărui tur se poate dispune numai în baza unei contestaţii temeinic motivate şi pentru motive constând în fraude grave, nefiind posibilă atât revenirea asupra hotărârii pronunţate, cât şi invalidarea din oficiu a întregului proces electoral după validarea unui tur de scrutin".

Aceste prevederi modifică astfel articolul 37 din lege care în prezent este următorul: "(1) Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. (2) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională".

Iniţiatorii mai doresc modificarea articolului 38 din Legea CCR astfel: "Contestaţiile cu privire la înregistrare sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de preşedinte al României, precum şi cele cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii, însoţite de probele pe care se întemeiază, ce se depun odată cu contestaţia, sub sancţiunea decăderii, se soluţionează de CCR, cu votul majorităţii judecătorilor, în termenele prevăzute de legea pentru alegerea preşedintelui României.

Citește și
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”

Contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de preşedinte al Românei pot viza numai îndeplinirea condiţiilor constituţionale pentru existenţa dreptului de a fi ales ori neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea candidaturii".

Ei adaugă că, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale cu excepţia prevederilor care modifică articolul 38.

Potrivit articolului 38 din legislaţia actuală, contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de preşedinte al României, precum şi cele cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii se soluţionează de Curtea Constituţională, cu votul majorităţii judecătorilor, în termenele prevăzute de legea pentru alegerea Preşedintelui României.

AUR: Capitolul al III-lea, pct. 8., "Respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României al Legii nr. 47/1992 nu prevede procedura în cazul invalidării rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României

În expunerea de motive, iniţiatorii amintesc faptul că CCR, în exercitarea atribuţiilor sale, a dispus, pe 2 decembrie 2024, confirmarea şi validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din primul tur de scrutin în ziua de 24 decembrie 2024, stabilind şi ordinea de participare a candidaţilor - Călin Georgescu şi Elena Lasconi.

Ulterior, adaugă aceştia, prin Hotărârea nr 32, pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2024, CCR a hotărât anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea preşedintelui României şi reluarea în integralitate a acestuia, urmând ca Guvernul să stabilească o nouă dată şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare.

"Cu toate acestea, Capitolul al III-lea, pct. 8., "Respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României al Legii nr. 47/1992 nu prevede procedura în cazul invalidării rezultatului alegerilor pentru funcţia de preşedinte al României, ci cuprinde dispoziţii privitoare la procedura în cazul contestaţiilor cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de preşedinte al României, precum şi referitoare la contestaţiile cu privire la împiedicarea unui partid sau a unei formaţiuni politice ori a unui candidat de a-şi desfăşura campania electorală în condiţiile legii.

Or, această hotărâre a Curţii Constituţionale a avut un puternic impact, atât în România, cât şi în plan internaţional", argumentează parlamentarii AUR, care fac trimitere şi la o serie de recomandări ale Comisiei de la Veneţia.

Principalele modificări aduse Legii nr. 47/1992 vizeză: introducerea în mod expres a interdicţiei de a invalida "ex officio" procesul electoral, ulterior validării unui tur de scrutin, în absenţa unei contestaţii temeinic motivate, însoţite de probe; stabilirea unor condiţii stricte în care se poate dedice invalidarea - existenţa unor fraude ori încălcări grave, de natură să schimbe rezultatul; obligativitatea motivării extinde decizia de invalidare, cu indicarea dovezilor care au condus la o asemenea măsură şi a modului în care neregulile au influenţat rezultatul votului.

"Aceste modificări vor conduce la armonizarea legislaţiei privind organizarea şi funcţionarea CCR cu recomandările Comisiei de la Veneţia (...) privind anularea rezultatelor alegerilor de către Curtea Constituţională din România, emis la data de 27 ianuarie, conform articolului 14 al regulamentului interior revizuit al Comisiei, probat de aceasta în sesiunea plenară din 14 - 15 martie 2025", mai motivează iniţiatorii.

Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată., forul decizional fiind Senatul

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
GALERIE FOTO Federica Brignone, aur la slalom uriaș și o situație RARISIMĂ pe podium! Italianca, impecabilă după accidentarea gravă de anul trecut
Citește și...
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”

Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este "eronat" şi "partizan", a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.

PSD îl amenință din nou pe Bolojan: Dacă propunerile noastre nu vor fi acceptate, nu vom vota bugetul
PSD îl amenință din nou pe Bolojan: Dacă propunerile noastre nu vor fi acceptate, nu vom vota bugetul

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, avertizează că social-democraţii nu vor vota bugetul dacă pachetul social propus de PSD nu va fi acceptat, iar investiţiile la nivel local nu vor continua la acelaşi nivel cu cel de anul trecut.

Ministrul Muncii: Legea salarizării este jalon în PNRR. Dacă nu o vom putea trece, voi pleca singur
Ministrul Muncii: Legea salarizării este jalon în PNRR. Dacă nu o vom putea trece, voi pleca singur

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat, luni seară, că va pleca din funcţie dacă, până la jumătatea lunii aprilie, nu vor începe consultările cu sindicatele pe tema Legii salarizării, el precizând că această lege reprezintă un jalon în PNRR.

Recomandări
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”
O senatoare americană influentă critică raportul SUA privind alegerile din România: „Este eronat, nu îi acordăm atenţie”

Raportul din Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite privind alegerile din România este "eronat" şi "partizan", a declarat, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bucureşti.

Cine scapă de tăieri. Guvernul a stabilit reducerile de 10% din cheltuielile cu personalul
Cine scapă de tăieri. Guvernul a stabilit reducerile de 10% din cheltuielile cu personalul

La mai bine de șase luni de când au început negocierile pentru reforma administrației, coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind tăierile cu 10% din cheltuielile cu personalul.

De ce sunt românii atât de atrași de jocurile de noroc. INS le-a inclus în calculul infțaiei. „Riscă bani absolut necesari”
De ce sunt românii atât de atrași de jocurile de noroc. INS le-a inclus în calculul infțaiei. „Riscă bani absolut necesari”

Pentru prima dată în România, jocurile de noroc au fost incluse în calculul ratei inflației. Aceste cheltuieli au devenit suficient de frecvente în bugetul populației, încât să fie urmărite statistic și incluse în coșul de consum.