Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lucrările pe A2 vor fi încheiate pe 15 iunie și reluate pe 15 septembrie

Pe Autostrada Soarelui nu va mai exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere, în intervalul 15 iunie - 15 septembrie, a anunţat ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Ministrul consideră anormal ca, în sezonul estival, compania de drumuri să execute lucrări pe autostrada către mare.

”În acest an, avem programate lucrări de întreţinere periodică, covoare asfaltice, îmbrăcăminte, reciclări etc pe 65 kilometri din cei 230 km Autostrada Soarelui Bucureşti-Constanţa. Până în acest moment, în 5 luni, am reuşit să finalizăm 33 km de lucrări de întreţinere pe acest tronson de autostradă în condiţiile în care nu a fost trafic. Eu le-am transmis foarte clar celor de la compania de drumuri că nu mai vreau să văd blocaje pe A2, cauzate de lucrările în plin sezon estival. În consecinţă, în intervalul 15 iunie - 15 septembrie pe Autostrada Soarelui nu va exista niciun blocaj cauzat de lucrări de întreţinere la acest sector de drum. Pe data de 12, în noaptea de joi spre vineri (11 spre 12 iunie) am primit informaţia de la compania de drumuri că inclusiv marcajele vor fi realizate şi toate restricţiile pe Autostrada Soarelui vor fi ridicate astfel încât weekend-ul următor să nu mai avem blocaje cauzate de lucrări. Rămân circa 30 km la care se va interveni după 15 septembrie. Este anormal ca în sezonul estival compania de drumuri să execute lucrări pe A2”, a declarat luni ministrul Transporturilor, la Digi24.

Lucian Bode a precizat că angajaţii companiei de drumuri au suficiente tronsoane şi şantiere deschise în condiţiile în care, în acest an, trebuie realizate lucrări pe aproximativ 1500 de km de autostrăzi şi drumuri naţionale.

Ministrul de resort a menţionat, în context, că autorităţile şi-au propus alocarea a peste 2 miliarde de lei pentru aceste lucrări.

Citește și
autostrada soarelui
Cozi interminabile pe Autostrada Soarelui. Mii de turiști în drum spre mare

 

Circulația intensă la întoarcerea din vacanța de Rusalii

 

Declarația ministrului vine în contextual în care Infotrafic anunța, luni, că circulația se desfășoară cu dificultate pe Autostrada Soarelui.

Astfel, pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 90, sensul către Bucureşti, în zona lucrărilor de reparaţii a carosabilului s-a format coloană de autovehicule pe aproximativ un kilometru.

Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto următoarele rute alternative pentru autostrada A2 Bucureşti - Constanţa: DN 2A Constanţa - Hârşova - Urziceni - DN 2 - Urziceni - Bucureşti şi A2 - DN 3 Lehliu - Fundulea - Bucureşti.

De asemenea, pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia se desfăşoară restricţionat pe anumite tronsoane, pe câte o bandă pentru fiecare sens, pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă: km 27 - 33, Cernica, IF - Fundulea, CL; km 79+900 de metri - 89+300 de metri, Dor Mărunt - Vâlcelele, CL.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult