Activista antifascistă italiană Ilaria Salis, eliberată din arestul la domiciliu. A devenit europarlamentar
Activista antifascistă italiană Ilaria Salis a scăpat de arestul la domiciliu, după ce a fost aleasă europarlamentar. Ea a fost acuzată în acțiuni violente împotriva unor presupuși activiști de extremă dreapta.
Ilaria Salis se afla în arest la domiciliu la Budapesta și a fost eliberată după ce a fost aleasă membru al Parlamentului European în weekend, a declarat vineri avocatul ei, Gyorgy Magyar, transmite Reuters, preluat de news.ro.
Membrii Parlamentului European se bucură de o puternică imunitate juridică împotriva urmăririi penale, chiar dacă acuzaţiile se referă la infracţiuni comise înainte de alegerea lor. Profesoara în vârstă de 39 de ani a fost acuzată în Ungaria că a luat parte la agresiunile unui grup antifascist împotriva unor persoane pe care le considerau activişti de extremă dreapta.
Poliţia i-a scos brăţara electronică de la glezna lui Salis, a declarat avocatul. Tatăl lui Salis ar urma să sosească la Budapesta în cursul zilei pentru a o lua înapoi în Italia, a adăugat Magyar.
Salis este reţinută în Ungaria de mai bine de un an într-un caz care a determinat Alianţa Verzilor şi Stângii din Italia să o nominalizeze printre candidaţii ei la scrutinul european.
Cazul ei a stârnit indignare în Italia în februarie, după ce a fost condusă la o audiere în instanţă cu picioarele şi mâinile legate şi cu un lanţ în jurul taliei.
Problema a fost sensibilă din punct de vedere politic din cauza legăturilor de lungă durată dintre premierul italian de dreapta, Giorgia Meloni, şi omologul său ungar, Viktor Orban.
Sursa: News.ro
Etichete: europarlamentar, arest la domiciliu, activista arestata,
Dată publicare:
14-06-2024 17:38